Pas important pentru modernizare
20.10.2020

A fost lansată licitația pentru modernizarea a 68 km de cale ferată, dintre Arad și Timișoara.
Anunțul a fost făcut de CFR Infrastructură și este vorba despre două loturi în valoare totală de 3,9 miliarde lei.
„Această modernizare este extrem de benefică pentru că crește viteza substanțial. Viteza se duce la peste dublu, prin urmare și timpii de mers se vor reduce semnificativ. Proiectul are patru loturi, dar se licitează câte două loturi odată. Loturile 3 și 4 au fost scoase deja la licitație și urmeaza ca, până la sfârșitul anului, să fie scoase și celelalte două loturi, respectiv loturile 1 și 2. ” –  declarat Ioan Pintea, director general CFR Infrastructură
Anul acesta, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Lucian Nicolae Bode, a efectuat o vizită de lucru in care s-a intalnit cu europarlamentarul Gheorghe Falcă si au vorbit despre proiectele platformei Alianţei Vestului.
„În 2018, când cei patru primari din cele patru mari și frumoase orașe, Arad, Oradea, Cluj și Timișoara, s-au întâlnit și au creat Alianța Vestului, am știut ce potențial e la nivel european pentru atragerea fondurilor europene pe anumite domenii cheie, și atunci ne-am dorit să conectăm două capitale de regiune, Timișoara și Cluj, prin Arad și Oradea, atât pe infrastructură de cale ferată de medie viteză, cât și prin autostrăzi. Am avut vizita Ministrului Transporturilor în Arad, o vizită care a confirmat faptul că, prin modul prin care am putut noi să atragem fonduri europene de la Uniunea Europeană, avem șansa să realizăm, în acest ciclu financiar european 2014-2020, plus trei ani de implementare, trenul de medie viteză Arad-Timișoara.” – spune Gheorghe Falcă, europarlamentar.
După modernizare, de la Timișoara la Arad se va merge în medie cu 124,80 kilometri pe oră, faţă de viteza medie de 59,51 kilometri pe oră din prezent.
Lucrările ar trebui să permită rularea cu o viteza maxima de 120 km/h pentru trenurile de transport marfa și 160 km/h pentru trenurile de pasageri. Asta ar însemna ca am putea ajunge, de la Arad la Timisoara, intre 19 si 26 de minute. Viteza maximă de acum este de 100 km/h pentru trenurile de pasageri între Arad și Timișoara.
Durata de implementare a proiectului de modernizare este de 102 luni, dintre care șase luni sunt pentru proiectare și 36 luni pentru execuția lucrărilor.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 23 noiembrie 2020, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00.