Participarea la Slujbele de Paşte
29.04.2021
In acest an, avem posibilitatea să participăm fizic la slujbele oficiate de Sfintele Pasti dar cu respectarea masurilor sanitare in vigoare. |
Enoriaşii vor putea participa la slujba de Înviere în interiorul bisericilor cu respectarea normelor sanitare Acestea pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult,cu norme precum dezinfectarea mâinilor la intrarea în biserica; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior. Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială). – pentru a evita aglomerația, vor fi organizate mai multe puncte de distribuire a Paștilor – credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00:00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane; -după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie și Pastorala; În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor respectându‑se regulile sanitare în vigoare. În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfințire a apei va fi săvârșită, în exteriorul bisericii. După sfințirea apei, aceasta va fi oferită credincioșilor în afara lăcașului de cult de către voluntari, credincioșii păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție. |