Consiliul
Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează
sâmbătă, 30 noiembrie, în Municipiul Arad, începând cu ora
16.30, Parada Portului Popular, eveniment dedicat Marii Uniri.
Manifestarea are ca scop reconstituirea delegaţiilor care au participat la Marea Unire din anul 1918. În cadrul evenimentului va avea loc o paradă a portului popular pe traseul Consiliul Judeţean Arad – Bulevardul Revoluţiei – Teatrul Clasic “Ioan Slavici” – Primăria Municipiului Arad, Hora Unirii şi un spectacol folcloric de gală (Platoul Primăriei Arad). Aproximativ 1000 de persoane, din întreg judeţul Arad, îmbrăcate în straie populare, sunt aşteptate la manifestare.
Peste 2000 de persoane, care fac parte din ansamblurile din județul Arad, au participat la cele două parade ale portului popular, organizate de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad, în 30 noiembrie 2018, respectiv 17 mai 2019.