Orașul Pecica sărbătorește 20 de ani  
14.05.2024


Pecica sărbătorește, în această primăvară, 20 de ani de la ridicarea la rangul de oraș. Primăria Orașului Pecica, Consiliul Local și Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” marchează aniversarea cu un program cultural-artistic variat


Zilele Orașului Pecica se vor ţine în perioada 15 - 19 mai, principalele evenimente având loc în Piața Regele Mihai I.

Legendara formație de rock maghiară EDDA, care sărbătorește 50 de ani de la înființare, va concerta la Pecica în seara de vineri, 17 mai, de la ora 21, spre bucuria fanilor din oraș și din întreaga zonă.

Sâmbătă seara, de la ora 23, va urca pe scenă celebrul The Motanscunoscut publicului de toate vârstele pentru hiturile sale „Pentru că”, „Poem”, „La nesfârșit” sau „Gata de zbor”.

Duminică seara, în rolul principal va fi muzica populară. Pe scenă va urca Ansamblul Folcloric Păstrătorii Tradiției din Pecica, invitaţii lor fiind îndrăgiţii interpreţi Alexandra şi Lucian Drăgan, respectiv Marius Ciprian Pop.


Programul complet este următorul:

Miercuri, 15 mai – Sala festivă a Primăriei Orașului Pecica: 

17:00 - Lansarea albumului digital „Repere monografice pecicane”, autor Asociația de Promovare Zestrea Pecicană

18:00 - Lansarea volumului „Cu Loganul în Siberia și Asia Centrală”, autor Attila Bertici (Satu Mare)


Joi, 16 mai - Piața Regele Mihai I:

19:00 – Muzică folk cu grupa Fluturaşii, Lucian Gevelegian şi Florin Jianu 

20:00 – Melodii de altădată – concert Elena Unc (fostă concurentă la Vocea României)


Vineri, 17 mai (Piața Regele Mihai I)

10:00 - Festivalul concurs regional de folclor pentru preșcolar Păstrători de tradiții – ediția a VIII-a, organizator Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr

17:00 - Cupa Orașului la minifotbal (terenul sintetic de la Sala mare de sport)

19:00 – Deschiderea festivă a Campionatului de dresaj canin Edog (Teatrul de vară)

19:00 - Cântece și jocuri populare maghiare cu Ansamblul Búzavirág, Asociaţia Culturală a Minorităţilor din Pecica și invitații lor din Ungaria

21:00 - Concert EDDA

22:30 - Concert Frații Bertici

Prezentarea programului: Balázs Panna


Sâmbătă, 18 mai

08 - 19 - Campionatul de dresaj canin Edog (Baza sportivă Progresul)

10:00 - Concursul Județean de Dans Modern „Magia Dansului”, organizator Clubul Copiilor Pecica (Piața Regele Mihai I)

10:00 - Întâlnirea Internațională a Radioamatorilor, ediția a XX-a -deschiderea festivă (Sala mare de sport)

17:00 - Finala Cupei Orașului la minifotbal (terenul sintetic de la Sala mare de sport)

19:00 - Miss Pecica 2024, între probele concursului:

- dans modern și muzică ușoară cu formațiile Clubului Copiilor Pecica și soliști vocali ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”

- dans sportiv cu elevi ai Caliente Dance Club Pecica

- recital Noni

- concert live trupa B-TON din Arad

22:30 - Premierea câștigătoarelor concursului Miss Pecica

23:00 - Concert live THE MOTANS

24:00 - Party stradal

Prezentarea programului: Zoltan Lovas


Duminică, 19 mai:

08 - 19 - Campionatul de dresaj canin Edog (Baza sportivă Progresul)

11:00 - Ședința festivă a Consiliului Local (Sala festivă a Primăriei Orașului Pecica)

19:00 - Cântece și jocuri populare românești cu membrii Ansamblului folcloric Păstrătorii Tradiției Pecica, coordonatori Marin Stan și Bogdan Ponta

- recital Nicu Banta și formația

21:40 - ALEXANDRA şi LUCIAN DRĂGAN cu formaţia Black Band

22:00 - MARIUS CIPRIAN POP 

cu formația

23:30 - Focuri de artificii.

 Prezentarea serii: Nicoleta Pavel. Programul folcloric se va transmite, live, pe TV Arad.