Optimism pentru Cetatea Aradului: „am trecut de etapa contradicțiilor și inacțiunii”
10.02.2022


Liberalii arădeni consideră că obținerea proprietății asupra Cetății Aradului este un pas mare spre valorificarea acestui obiectiv.

„Armata a realizat că nu mai poate să rămână în Cetate”, apreciază deputatul Sergiu Bîlcea. Acesta a anticipat săptămâna trecută, în urma unor discuții la nivelul Ministerului Apărării, elaborarea documentelor care dau dreptul municipalității arădene să realizeze studiile care pregătesc atragerea fondurilor europene și investiția în Cetate.

„Primăria și-a asumat și avem filă de buget pentru reactualizarea documentelor și reluarea lucrărilor. Când vom avea cerințele ministerului pentru containerele în care va funcționa provizoriu Armata, pavilioanele vor fi goale. Primăria este obligată să facă SF pentru modernizarea Cetății cât mai repede. Fiecare sursă de finanțare este importantă, ne dorim să avem o strategie pentru fiecare axă de finanțare”, a spus acesta.

Deputatul Bîlcea a reamintit obligațiile asumate de administrația locală, de a amenaja unitatea din Gai, în care se va muta Armata.

„Este clar că vom avea obstacole, dar țelul este să obținem Cetatea pentru arădeni. Prezența mea în comisia de apărare este strâns legată de dorința noastră de a valorifica Cetatea”, a declarat Sergiu Bîlcea.

Viceprimarul Lazăr Faur a apreciat că s-a realizat un pas important, trecerea Cetății în proprietatea Municipiului Arad.

„Am trecut peste etapa contradicțiilor și inacțiunii. Ministerul face transferul de proprietate, se face tehnic transferul, nu cred că vor fi probleme. Mutarea spre cazarma din Gai implică obligații, va trebui să alocăm resurse pentru a fi reabilitată unitatea. Va fi mult de lucru și va fi nevoie de foarte mulți bani dar suntem bucuroși, avem o echipă care se angajează la acest efort” a spus viceprimarul Faur.