Opt cetăţeni din Siria și Irak, depistaţi în apropierea frontierei cu Ungaria
05.05.2021

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Diosig - judeţul Bihor au depistat, în aproprierea liniei de frontieră, opt cetăţeni din Siria și Irak, care se îndreptau către graniţa cu Ungaria, cu intenţia de a trece ilegal în ţara vecină.

În jurul orei 17.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Diosig, aflaţi într-o acțiune, au depistat opt persoane de origine afroasiatică în aproprierea liniei de frontieră, dintre care șase adulți și doi copii.

Întrucât cei opt nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Siria și Irak, cu vârste cuprinse între 2 şi 31 ani. Cei în cauză au declarat că se îndreptau spre frontiera cu Ungaria, intenţionând să treacă ilegal în ţara vecină, pentru a ajunge în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de cetățenii străini,  la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.