UTA a refuzat în vară o ofertă de la FCSB pentru David Miculescu, iar tânărul mijlocaș și-a continuat evoluțiile bune în tricoul „roș-alb”, fiind în acest moment golgheterul echipei (și al treilea în clasamentul marcatorilor din Liga 1), cu 5 goluri.
În ultima perioadă au început să apară zvonuri despre mai multe cluburi din străinătate care ar fi interesate de fotbalistul UTA-ei, însă, din câte se pare, cel puțin pentru moment nu există nimic concret: „Eu din ce știu nu există acum nimic concret pe adresa lui Miculescu, nu avem o ofertă concretă de niciunde, nici din țară, nici din străinătate. Sigur, e firesc să existe interes pentru un jucător ca el, un jucător tânăr, convocat regulat la naționala U-21 a României, este un fotbalist de atac cu cifre în acest sezon. Astfel e normal să fie curtat și să existe interes pentru el de la echipe importante, sper eu. Dar, am spus-o mereu, David Miculescu mai are multe de făcut și de demonstrat la UTA, un club ce i-a dat mult și consider că și el mai are multe de oferit acestui club.“ a declarat astăzi tehnicianul arădenilor Laszlo Balint.
Printre formațiile despre care s-a vorbit că l-ar dori pe Miculescu se numără și Borussia Dortmund: „Ce bine ar fi să avem o ofertă de la Borussia pentru Miculescu, de fapt cred că ar fi un lucru fantastic pentru întreg fotbalul românesc, nu doar pentru noi. Însă, o repet, David trebuie să fie acum cu gândul la meciul cu Chindia de luni, el se află într-un moment bun, dar trebuie să profite de asta și să muncească mai mult pentru a progresa. Trebuie să își ridice nivelul și pentru binele său, să evolueze la un nivel care să trezească interesul cluburilor mari din Europa iar atunci aceste supoziții pot căpăta contur“ a adăugat Balint.
Miculescu a debutat în prima echipă a UTA-ei în 2017, la vârsta de 16 ani, într-o partidă pe terenul Olimpiei Satu Mare. De atunci, a strâns peste 80 de partide în toate competițiile pentru clubul arădean.