Oamenii de afaceri reacționează la ultimul interviu acordat de Alexandru Meszar: „Ne vedem nevoiți să venim cu câteva precizări”
15.07.2022

Oamenii de afaceri arădeni interesați de preluarea UTA-ei au răspuns astăzi ultimelor apariții din spațiul public ale actualului conducător al echipei, Alexandru Meszar: 

Ne-ați chemat să ne vindeți UTA, vă acceptăm oferta!

Ca urmare a ieșirilor repetate în spațiul public, prin comunicate și apariții TV, ale domnului Meszar Alexandru, ne vedem nevoiți să venim cu câteva precizări așteptate de toți suporterii UTA-ei

  1. Prima afirmație neadevărată, deși frumos ambalată, este aceea că UTA ar urma să fie cedată gratis. De la început trebuie să clarificăm faptul că această “cedare” prin natura lucrurilor nici nu se putea realiza altfel, ținând cont că vorbim despre o asociație, deci despre o organizație non-profit. Totuși, “cedarea” Clubului vine la pachet cu preluarea unor datorii ale Clubului și care în bună măsură sunt tocmai către cei care chipurile îl “cedează” gratis, prin urmare aportul financiar al noilor asociați va fi semnificativ și nu se va limita la acoperirea unor datorii ci va presupune și finanțarea în continuare a Clubului la un nivel superior celui actual. Pentru o corectă informare arătăm că Meszar Alexandru, alături de Voinea Florian și Lucaci Alexandra au vrut să vândă UTA și am fost chemați să o cumpărăm, indiferent cât de surprinzător este ca trei persoane fizice să scoată la vânzare cel mai viu simbol al Aradului. Și ca să fim total corecți din punct de vedere cronologic, domnul Meszar ne-a căutat prima dată, să ne ceară bani împrumut într-o situație disperată pentru club. Pentru că am răspuns prompt și dezinteresat apelului, a dorit să extindă discuțiile spre a ne vinde UTA. În acest context, nu înțelegem de ce Meszar Alexandru spune că nu vrea să vândă UTA, dacă totuși caută cumpărători –  trei asociați ai AFC UTA Arad au semnat contractul de asistență juridică și au mandatat Casa de Avocatură ”Lanevschi & Lanevschi” să poarte negocieri cu toți posibilii investitori la ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB UTA ARAD.” Noi nu suntem posibili, suntem cerți, prezenți și interesați. 
  1. Întreaga noastră comunicare publică pe marginea acestui demers a fost elegantă și profesionistă, fără atacuri la persoană sau diverse insinuări. De aceea, am fost total surprinși când pe data de 15 iunie, fără vreun motiv explicit, Meszar Alexandru ca persoană fizică, pe site-ul oficial al clubului, a anunțat refuzul de a mai negocia cu noi, invocând faptul ca s-ar crea ambiții, orgolii și bisericuțe, afirmații care i-au lăsat pe suporteri cu semne de întrebare și i-au transformat în contestatari ai actualei conduceri. 

Nu avem nici un fel de aport la această stare de fapt, inclusiv domnul Meszar afirmând despre noi că „sunt foarte inimoși, serioși, iubesc fenomenul fotbal, iubesc UTA”. Dacă e să caute un vinovat pentru conflictul regretabil cu supoteriii, domnul Meszar Alexandru ar trebui să se uite în curtea proprie sau chiar în oglindă. Când te ascunzi de suporteri, când nu oferi informații, când blochezi comunicarea, când persiflezi oameni care susțin afectiv și financiar acest club de zeci de ani, nu poți culege decât asemenea roade. Această manieră de raportare la suporteri face și ea parte din managementul defectuos, cu care domnul Meszar Alexandru vedem că se laudă. Este trist să constantăm că, iată, acest management produce nu doar datorii ci și conflcite cu principalii beneficiari ai activității clubului. 

  1. La ultima apariție publică a domnului Meszar, în interviul difuzat de DigiSport, acesta a afirmat clar și concret că “toată conducerea și toți asociații sunt de acord să lase locul oricui, dar cu anumite condiții. Niciunul dintre noi nu solicită absolut niciun ban, (…) Dar avem o singură condiție: investitorii, sau oamenii de afaceri, oricine vine trebuie să plătească toate datoriile clubului la momentul existent semnării documentelor”. Pentru că noi iubim cu adevărat UTA și o privim mai presus de o afacere care este scoasă la mezat pe tarabă, suntem dispuși să acceptăm această ofertă și îi cerem public domnului Meszar să spună la fel de public la ce sumă totală se ridică aceste datorii, pentru ca noi să le plătim! Domnul Meszar Alexandru ne acuză că dorim doar să schimbăm managementul și nu să investim. Putem foarte ușor demonta neadevărul acestei afirmații. Vrem și putem să investim, este momentul ca și domnul Meszar Alexandru să demonstreze că vrea și poate să cedeze clubul. 

Întreaga opinie publică din Arad este sătulă de acest joc al tergiversărilor și amânărilor. Mai mult decât atât, toate aceste trageri de timp alimentează o stare de tensiune și nesiguranță care afectează inclusiv munca echipei și a staff-ului tehnic, lucru nedrept, deoarece acești profesioniști merită să muncească în condiții normale. Este momentul să dăm dovadă de transparență și dacă negocierile normale și discrete sunt fără rezultate, propunem să le purtăm simplu și public, cu toate cărțile pe masă, în fața tuturor suporterilor.  Iar avocații invocați de Meszar Alexandru să își facă partea lor, să dea forma juridică acestei înțelegeri publice”. 

Arad, 15.07.2022                                                                                                     

Simion Apreutese

Cătălin Juncan

Rudi Vizental

Marius Grada