O plimbare de seară s-a transformat, pentru o arădeancă, într-o luptă pentru supraviețuire
20.12.2021

S-a întâmplat duminică seara, pe o stradă din municipiul Arad unde, o femeie care își plimba propriii câini, a fost atacată din senin de alți doi câini din rasa Amstaff.

Femeia mergea liniștită pe stradă, iar în momentul în care a ajuns în fața unui imobil, cei doi câini care se aflau în curte, au reușit cumva să deschidă poarta și s-au năpustit asupra unuia dintre cățeii acesteia. Femeia disperată a încercat să-și salveze patrupedul însă a fost mușcată de braț.

Un vecin, alertat de strigătele femeii, a sunat imediat la 112 cerând ajutor. Totodată, proprietara celor doi câini agresivi a reușit să-i imobilizeze și să-i închidă înapoi în curte. 

Echipajul de Jandarmerie sosit la fața locului a identificat persoanele implicate în eveniment și având în vedere că una dintre femei prezenta răni vizibile la nivelul brațului, a solicitat un echipaj de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale. Persoana vătămată a fost transportată la unitatea de primiri urgențe.

De asemenea, și cățelul rănit în urma atacului a fost transportat la o clinică veterinară. Acesta prezenta numeroase răni la nivelul spatelui și capului. 

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele proprietarei celor doi câini agresivi, actele necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform Codului Penal și au aplicat o amendă în valoare de 100 de lei, pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui, dacă fapta s-a soldat cu rănirea sau cu uciderea unui animal domestic, conform Ordonanței de Urgență nr. 55 din 30 aprilie 2002 (*republicată*), privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

Actele de sesizare au fost înaintate organelor de Poliție în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.