Este greu să vii dintr-o ţară mică precum Danemarca şi să te faci cunoscut lumii intregi. Mai ales dacă vorbim despre un stil muzical unic. Ei, însă, au reuşit! 

Chiar dacă au fost încadraţi în zona de hip-hop, deseori băieţii de la Outlandish şi-au „îmbrăcat” piesele cu influenţe Soul şi R'n'B.

Au trecut 24 de ani de când Isam Bachiri, Waqas Ali Qadri și Lenny Martinez au făcut primul pas în lumina reflectoarelor, iar de atunci lumea muzicală a „suferit” modificări; unele prielnice pentru artişti, altele mai puţin. 

Outlandish a fost headliner-ul Mainstage-ului primei zile din cadrul festivalului Arad Open Air. 

Într-o locaţie neconvenţională, tipică festivalului AOA, ne-am aşezat pe scaune şi am vorbit cu Waqas și Lenny, despre tot ceea ce înseamnă Outlandish.

Cristina Gheorghe, TV Arad: Cum a fost atmosfera, publicul?

Lenny: A fost chiar foarte surprinzător, pentru că, ştii, nu prea am mai cântat cu public, din cauza pandemiei, iar înainte de asta, am luat şi o pauză, deci aşa, pe scenă şi cu un public numeros, n-am mai cântat de vreo 5-6 ani. În plus de asta, e o diferenţă când ştii că publicul ştie toate piesele tale şi le şi cântă. Aici eram, ceva de genul, ok, poate ştiu versurile unei piese-două, care erau faimoase, gen Calling You sau Aicha, şi-am zis să vedem cum reacţionează publicul la celelalte piese. Am fost surprins să văd că lumea de aici chiar cunoaşte piesele şi că s-a distrat dansând pe ele. Toată energia lor a fost minunată! M-a surprins. 

Waqas: Da, chiar a fost! Eu cred că şi oamenii dacă văd că tu, ca artist, te distrezi pe scenă şi le arăţi că tu chiar iubeşti ceea ce faci, atunci şi ei se distrează, chiar dacă nu îţi ştiu toate piesele. Aşa că, primul obiectiv pe care-l avem, atunci când urcăm pe scenă, este să ne distrăm. Pentru că toată această energie pe care o transmitem o primim înapoi.

Cristina Gheorghe, TV Arad: Ca un boomerang.

Waqas: Exact! Oamenii simt. Cum de altfel, şi noi simţim. Uite, spre exemplu, am avut odată un concert, cu mii de oameni care se distrau şi cântau, şi era un tip în public care era exact opusul. Stătea aşa, inert, şi ne privea, fără să schiţeze ceva. Tu fiind pe scenă, logic, fix pe el îl remarci, că în general aşa e. Cum e şi pe facebook, chiar dacă sunt sute sau mii de comentarii pozitive, cel negativ iese în evidenţă cel mai mult şi fix pe acela te focusezi. Dar tipul era chiar amuzant, adică, la un moment a zis „Voi nu sunteţi Led Zeppelin!” I-am „Noi ştim că nu suntel Led Zeppelin, frate! Dar vezi că tu ai venit la concertul greşit.” (râde)

Dar, serios acuma, 99,9% dintre cazuri, de fiecare dată când am avut concert în România, întotdeauna publicul a fost unul extraordinar! Iar acest concert, de aici, (n.de la Arad Open Air) a fost unul mare după o perioadă îndelungată de pauză şi a fost minunat să văd că publicului i-a plăcut şi că a fost iubire pură. 

Cristina Gheorghe, TV Arad: Ai zis că nu sunteţi Led Zeppelin, dar totuşi aveţi o carieră de o viaţă. Cum a fost toată această călătorie muzicală, de-al lungul anilor?

Lenny: Este o cale lungă plină de călătorii şi cântat, ba chiar la un moment dat oboseşti să tot călătoreşti, dar de fiecare dată când urci pe scenă uiţi de absolut orice. Bine, şii când te întorci înapoi la hotel zici „Ah, la naiba, trebuie să mă mai întorc şi acasă.” (râde) De multe ori e nebunie că trebuie să ajungi la timp. Alteori afli că concertul a fost reprogramat la o zi după, şi atunci te bucuri că ajungi şi pe acasă să te mai odihneşti. Este o binecuvântare să călătoreşti ca să vezi lumea şi să vezi că lumea îţi ascultă muzica. Nu toţi muzicienii cunosc privilegiul acesta de a călători sau de a avea oportunitatea de a cânta în afara ţării lor. Când intri în studio şi te pui să faci muzică, o faci pentru tine, în primul rând, aşa cum simţi tu nevoia să te exprimi. Iar când publicul simte ceea ce tu vrei să transmiţi, e chiar o binecuvântare. Nu cred că există altceva ce să îţi doreşti mai mult.

Waqas: Una dintre cele mai nebune călătorii avute a fost în 2006, cred, în Cairo, chiar la un kilometru distanţă de piramide. După concert, următoarea dimineaţa ne-am dus, am vizitat piramidele, am zburat apoi către Istanbul, am stat acolo vreo 8 ore, ne-am plimbat prin centru, iar apoi am zburat spre Bucureşti, unde aveam programat un concert. Era o fată, care era o mare fană, şi care şi-a dorit să ne vadă. Ea locuia la 300 de kilometri distanţă, dar nu avea posibilitatea să vină, pentru că nu îşi permitea, financiar. Managerul nostru a trimis şoferul după ea, ca să fie alături de noi la concert. Tot la acel concert a fost şi fiica preşedintelui de atunci. Şi tot atunci a fost şi prima dată când am văzut în realitate un iPhone. (râde) Unul dintre manageri avea iPhone şi noi eram, ceva de genul, "Woooow!", miraţi din cale afară.

Lenny: (râde) Daaaaaaa, ne amintim perfect ziua aia. 

Waqas: Ziua aia a fost una dintre cele mai nebune şi frumoase zile avute din carieră, şi chiar mă bucur că România a făcut parte din ea.

Cristina Gheorghe, TV Arad: De când aţi început să cântaţi, industria muzicală s-a schimbat mult. Cum găsiţi acuma această industrie, după mai mult de 20 de ani? 

Lenny: Adevărul e că noi când am început să cântăm (n. în 1997), industria muzicală era deja în plin proces de schimbare. Bine prima schimbare pe care am simţit-o a fost cea de la anii '80 la '90. Noi, pe la sfârşitul anilor '90, când am început, deja muzica se vindea prin CD-uri. Dar da, marea schimbare s-a produs când a intrat internetul în ecuaţie, dar am urmărit toate trend-urile de comercializare de la început până acum, ca să ne putem adapta. Uneori e dificil să ţii pasul, trebuie să schimbi lucruri, să te gândeşti la alte abordări muzicale. Bine, noi niciodată nu am fost genul de trupă de clubbing, să zic aşa. Dar am încercat să explorăm toate genurile muzicale, însă adaptate la stilul nostru. Eu zic că aceste schimbări au fost benefice, pentru că noi, ca trupă, suntem mult mai aproape de fanii noştri. Noi nici nu avem foarte mulţi oameni în echipă, nici nu avem o casă de producţie imensă, după care uneori stai să îţi aprobe o piesă pe care vrei să lansezi. Toate aceste schimbări ne permit să facem ceea ce ne place şi să o facem cu mâna noastră, fără să depindem de cineva. Uite, spre exemplu, acuma îţi poţi produce propriul clip chiar şi cu un telefon şi îl poţi face chiar calitativ dacă ai un program bun de montaj video, instalat pe telefon. Aceste schimbări îţi permit ţie, ca artist, să te exprimi exact aşa cum îţi doreşti tu să o faci. 

Cristina Gheorghe, TV Arad: Un alt motiv pentru care am întrebat despre aceste schimbări este faptul că de când aţi înfiinţat trupa, aţi combinat acest hip-hop cu influenţe soul şi R'n'B. Şi am observat că cu trecerea anilor, nu aţi renunţat la acest stil care v-a consacrat.

Lenny: Nu, nici vorbă. Tocmai acest lucru este şi farmecul în muzică. Ai o bază de la care pleci, iar pe parcursul timpului adaugi ceea ce explorezi. Chiar dacă am avut piese latino-americane, întotdeauna baza noastră, de la care am şi plecat, va rămâne aceeaşi. 

Cristina Gheorghe, TV Arad: Care este secretul pentru a rămâne în lumina reflectoarelor?

Waqas: Să fii curios şi să continui să te distrezi. Serios! Dacă faci asta numai pentru bani, s-ar putea să reuşeşti să ajungi unul dintre cei mai mari artişti, dar la un moment dat nu va mai fi distractiv. Trebuie să te bucuri de ceea ce faci. Sunt perioade şi perioade, cu suişuri şi coborâşuri, când eşti sătul de concerte, eşti sleit de puteri, dar sunt convins că există un moment în viaţa noastră ca artişti când realizăm că cel mai important lucru este să te bucuri că faci asta. Să te bucuri de orice! Chiar şi de faptul că trebuie să te trezeşti la ora 4 dimineaţa, să urci în avion şi să pleci în România pentru că ai concert. Este o binecuvântare acest lucru, nu o povară! Uneori uităm acest lucru şi luăm totul de-a gata. De fiecare dată când vorbesc cu tineri artişti, care sunt la început de carieră, le spun „Bucuraţi-vă!”. 

Lenny: Trebuie să te bucuri de această călătorie! Acesta e şi drumul spre succes, zic eu. Cea mai frumoasă parte a carierei noastre este că facem muzică pentru noi şi ne bucurăm de ea. Nu trebuie să dovedeşti nimănui nimic, ci doar să te bucuri de muzica pe care o faci şi să fii recunoscător oamenilor care vin să te vadă şi să asculte muzica ta. Un alt aspect important este să fii întotdeauna deschis la lucruri noi, pentru că dacă vei continua să faci acelaşi lucru, la un moment dat vei obosi. Şi cel mai important, fii tu însuţi!

Cristina Gheorghe, TV Arad: Am o întrebare care nu este scrisă pe foaie. Mai mult e o curiozitatea de-a mea. Majoritatea pieselor pe care le-aţi lansat au fost cu mesaj romantic pentru persoana iubită. Dar în 2016 aţi lansat o piesă în care actorul principal e tatăl, „My old man”.

Lenny: Da, „My old man” este o piesă despre taţi şi iubirea pe care copiii o au pentru taţii lor, chiar dacă uneori uită să i-o arate sau să şi-o exprime. Este o piesa în care vorbeşte despre faptul că deşi nu o spune, îi dă de înţeles că el, copilul lui, e acolo pentru el. Îl observă, îi este aproape, chiar dacă nu o arată. Că el chiar contează pentru tine! 

Waqas: Foarte mulţi dintre noi, copii fiind, ne simţim mai aproape de mamă, când vine vorba despre exprimarea emoţiei sau a iubirii. Mulţi dintre noi avem o relaţie destul de complicată cu tatăl. Mama este blandă şi uşor de iubit. Tatăl, în schimb, e un dur. E mai exigent şi rigid. 

Lenny: Da, şi de multe ori comunicarea dintre tată şi fiu nu e punctul lor forte, iar piesa vorbeşte exact despre acest tip de relaţie dintre cei doi. Ceva de genul, „Hey, chiar dacă nu îţi spun că te iubesc, să ştii că vei rămâne veşnic „bătrânul” meu de suflet. 

Waqas: Este un vers în piesă care zice aşa "Acum păşeşti atât de greu, tu, cel care obişnuiai să păşeşti ca Mufasa" (n. Mufasa e tatăl lui Simba din desenele animate „Regele-Leu”). Adică, tu cel feroce, care obişnuiai să fii un mare leu, acum eşti lipsit de putere. Şi ce e şi mai fermecător la piesa aceasta este semnalul de alarmă pe care îl atrage asupra faptului că şi noi, la rândul nostru, vom fi într-o zi aşa. Deci cumva e vorba şi despre respectul pe care noi trebuie să îl avem pentru taţii noştri ca să primim şi noi la rândul nostru respect de la copiii noştri.

Lenny: Da, şi e şi o piesă de dragoste. Dar de data aceasta pentru tată.

Cristina Gheorghe, TV Arad: Care sunt planurile de viitor? 

Lenny: Pregătim lansarea unui nou album, cel mai probabil anul viitor. Dar până atunci avem în vedere să mai lansăm câteva piese, poate chiar în această vară. Să compunem muzică bună, să cântăm la concerte, să călătorim cât mai mult. Pentru noi e mai mult să mergem înainte cu ceea ce iubim să facem. Dacă în timpul pandemiei am stat mai mult în studio şi am compus muzică, acum clar simţim nevoia să ieşim din acel studio şi să cântăm în faţa oamenilor. 

Waqas: Amuzant e faptul că ne simţim ca şi cum am lua-o de la început. Gen, „Wow, suntem pe scenă, din nou!” Ultimul concert pe care l-am avut a fost în martie 2020, chiar în ziua în care s-a luat hotărârea să se închidă tot. Eram în Kazakhstan şi prim-ministrul a dat ordin să se închidă graniţele. Când am auzit, am zis „S**t!” Şi a urmat perioada în care totul s-a oprit. Acum profităm la maxim de fiecare oportunitatea pe care o avem să ne simţim bine, să ieşim în lume, să călătorim şi să cântăm.

Cristina Gheorghe, TV Arad: Radioul nostru are în grila de programe o emisiune muzicală despre curiozităţi. Curiozităţi despre piese, artişti, albume, etc. Curiozitatea noastră acuma este legată de numele vostru: Outlandish. De ce acest nume? Care este povestea din spatele acestui nume? 

Lenny: Da, e chiar amuzant. Ştii, unele lucruri pur şi simplu se întâmplă. Trupa a avut iniţial un alt nume, care nu suna deloc bine, şi cum eram în lipsă de ide, m-am enervat şi am luat un dicţionar. Şi răsfoind dicţionarul, am găsit acest cuvânt care de fapt înseamnă diferit, unic, bizar, în afara zonei de confort. Şi chiar trebuie să gândim în afara zonei de confort, dacă voiam să facem şi nişte bani din muzică, iar numele a fost de impact. Şi cred că, în subconştient, fanii au asimilat cumva numele acesta cu numele Outkast.

Waqas: Da, chiar! El de fapt căuta un cuvânt precum Outkast, care să fie diferit şi evidenţiat prin faptul că suntem neconvenţionali, un cuvânt nefamiliar. Şi era ceva de genul „Outkast, Outstanding, Out acolo, Out aici... Outlandish... Ăsta-i!” Am şi fost miraţi cât de bine sună. (râde) Faza e că atunci când îţi alegi numele de trupă sau de artist trebuie să te definească. De fiecare dată când ieşim din studio cu o nouă piesă produsă, aceasta e exact ca numele. În afara zonei de confort.

Cristina Gheorghe, TV Arad: Este important ca un artist să iasă din zona de confort?

Lenny: Da, clar! Eu zic că exact atunci poţi crea ceva unic, când alegi să gandeşti „outside the box”. Uite, spre exemplu, în ultima perioadă ascultăm multă muzică românească. Tocmai ca să ne inspirăm şi să adaptăm la stilul nostru. Ne-a plăcut şi am decis să gândim în afara cutiei noastre. Trebuie întotdeauna să vii cu ceva nou, dacă vrei să fii un artist de succes. Şi să tot exersezi, şi să exersezi, şi să exersezi! 

Cristina Gheorghe, TV Arad: Ok, ultima întrebare. Să fii artist e o pasiune sau un job?

Waqas: Aaaaa, răspund eu la asta. Tu, Lenny, taci că ai vorbit destul. (râd amândoi) 

Waqas: Deci, sunt două lucruri esenţiale de care trebuie să se ţină cont. Nu e ceva ce am descoperit eu la repetiţii, ci mi-a spus un om foarte inteligent.  Unul e să fii pasionat de ceva şi alta e să ai o înclinaţie spre ceva. Dacă eşti pasionat de ceva, trebuie să înţelegi că acea pasiune, în timp, se poate estompa. Dispare. Însă dacă ai înclinaţie spre ceva, chiar dacă oamenii nu văd şi continui să faci acel lucru, acea înclinaţie spre acel lucru va face parte din tine. Noi vom continua să producem muzică chiar şi atunci când nimeni nu ne va mai vedea sau asculta. Pentru că asta facem, asta suntem. Înclinaţia spre ceva e ceva natural. Vine natural. Să luăm un exemplu. Eşti pasionat să faci cafea. Bun. Dar dacă nu ai înclinaţie să faci cafea? Desigur, poţi învăţa, dar dacă n-ai înclinaţie spre asta, tot nu vei face cea mai bună cafea. 

Lenny: Trebuie să ai şi pasiune ca să nu tratezi muzica ca pe un job. Şi ce dacă nu vinzi un milion de discuri? Ce? Te opreşti să faci muzică? 

Waqas: Ai mei copii m-au întreabat „Voi sunteţi faimoşi? Câţi urmăritori aveţi? Ah, 25.000. Puţini! Câte vizualizări aveţi pe Youtube? Oooooo, 42 de milioane de vizualizări la un clip, deci sunteţi faimoşi!”

Nu acest lucru defineşte munca ta. Nu faima. E nesănătoasă abordarea asta. Mai ales din partea copiilor. Le-am explicat că valoarea unui om ca artist nu este definită de like-uri, urmăritori, şi aşa mai departe. Această abordare, care e total greşită, e şi o presiune pe tinerii artişti. 

Lenny: Exact! Nu e despre cum te îmbraci, ce manânci, ce cont de Instragram ai. Adică, au impresia că dacă îşi pierd contul de Instragram, îşi pierd cariera. E f**ked up! Eu sper ca, pentru cei care cred acest lucru, această perioadă de pandemie să le fi fost motiv să se gândească de două ori mai bine. Nu se ştie niciodată dacă vei mai avea şansa să faci într-adevăr ceea ce iubeşti. Faima şi succesul pot veni repede şi pot dispărea la fel de repede.