Noua tulpină UK, deja în jumătate din ţară
23.02.2021

Ultimul raport INSP releva faptul ca noua tulpină SARS-CoV-2 din Marea Britanie circulă deja în jumătate dintre județele țării!
În ciuda relaxării unor măsuri și a numărului in crestere de persoane vaccinate, pandemia este departe de a se fi încheiat astfel ca exista posibilitatea ca noua tulpina din Marea BRITANIE să devină tulpina dominantă în urmatoarele luni.

Cele mai multe cazuri de infectare cu varianta britanică a COVID-19 se găsesc în Capitală (80 de cazuri), Timiș (11 cazuri) și Ilfov (5 cazuri). Dintre acestea, trei cazuri sunt înregistrate în rândul copiilor. Îngrijorător este, de asemenea, și faptul că, în cazul a peste jumătate dintre cazurile confirmate, nu a fost identificată "legătura epidemiologică". Cu alte cuvinte, nu se știe până în prezent de unde au luat virusul persoanele infectate pentru ca nu au calatorit si nici nu au avut legaturi cu cei care au calatorit in Marea Britanie.


Cele 136 de cazuri confirmate până acum oficial în România cu varianta B.1.1.7 au provenit din următoarele județe: Argeș (2 cazuri), București (80), Bihor (1), Brăila (1), Botoșani (4), Caraș-Severin (2), Cluj (9), Constanța (1), Covasna (1), Galați (2), Giurgiu (1), Gorj (2), Hunedoara (1), Ilfov (5), Mureș (1), Prahova (1), Suceava (5), Timiș (11), Vâlcea (4), Vrancea (1), Vaslui (1).

Cele mai multe cazuri de infectare cu noua tulpină s-au înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani. Totodată, au fost înregistrate două cazuri cu vârsta sub un an, ambii copii provenind din focare familiale de COVID-19.

În concluziile prezentate de raportul INSP și, conform ultimelor evidențe sosite dn UK, se inregistreaza o severitate mai mare a bolii la vârstnici.