Începând
de luni, 1 martie a.c., 130 de cabinete noi devin operaționale pentru
imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. 156.000 de persoane
se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete; capacitatea
de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi.
La nivelul județului Arad, se va operaționaliza un centru de
vaccinare la Ineu, în incinta Căminului Cultural, iar în municipiu două dintre
centrele de vaccinare deschise momentan pentru AstraZeneca vor mai primi câte
un flux pentru vaccinarea cu Pfizer. Astfel, un flux pentru vaccinarea cu
Pfizer va fi disponibil la Cinematograful Arta, de pe strada V. Alecsandri, iar
cel de-al doilea flux pentru Pfizer va fi „adăugat” Centrului de vaccinare din cadrul Centrului de zi
pentru vârstnici, situat pe Calea Timișorii, nr. 39.
Programarea
pentru vaccinare se va putea realiza începând de mâine, 27 februarie a.c., și
se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de
vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele
cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.
Modalitățile
de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin
aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul
primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/
curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele
de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de
informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.
Totodată, acțiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel național, până la data de 10 martie a.c., precum și vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidențiale, medico-sociale și a persoanelor fără adăpost.
De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor
înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania
Oxford/AstraZeneca.