Munca acestor oameni din linia întâi e colosală!
06.04.2020

C.J.C.C.I - Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției - Statul major al celor din linia întâi.

Conform reglementările în vigoare „...asigură fuluxul decizional al C.J.S.U...coordonează și conduce intervențiile în funcție de situația de urgență gestionată..”

La Arad a mai fost activat în timpul inundațiilor dar pentru maxim 3 zile, acum însă e cu totul altfel. 

De mai bine de 3 săptămâni, pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, medici desfășoară la sediul ISU ARAD, o muncă titanică asigurând suportul celor din linia întâi.

Se lucrează pe ture, 24/24, fiecare structură coordonând forțele proprii din teren, culegând informați, primind sute de întrebări, oferind soluții, luând decizii.

Dacă intri în aceea sală, ai impresia că ești într-un film, stații radio, telefoane, calculatoare, planșe, hărți o nebunie. Zilnic sunt formate zeci de coloane cu sute de mașini, cu mii de oameni care intră în țară prin cele două puncte de frontieră, coloanele sunt preluate, însoțite și predate la limitele de județ. Ziua și noapte, se actualizează bazele de date cu miile de persoane izolate la domiciliu, cu sutele de persoane aflate în carantină, se transmit datele echipajelor de intervenție SMURD si SAJ și ăsta e doar o parte a muncii celor din CJCCI.

Luptăm cum ne antrenăm, este un motto al camarazilor noștri de la Ministerul Apărării și este foarte adevărat pentru că fără exercițiile făcute an de an nu am fi putut îndeplini această misiune pentru că în CJCCI trebuie să știe să „lupte” tot personalul din comandament indiferent de grad și funcție.

Și ei sunt tot în linia întâi chiar dacă sunt „în spatele frontului”.