UTA a cedat cu 0-1 pe teren propriu contra liderului FCSB în partida din etapa a 27-a din Liga 1. Olimpiu Moruțan a înscris singurul gol al întâlnirii în minutul 40, cu o lovitură de cap după o centrare a lui Radunovic deviată de Florinel Coman.
Jocul a fost echilibrat până la reușita bucureștenilor, cu situații de poartă pentru ambele formații, însă la doar un minut după golul lui Moruțan, misiunea UTA-ei s-a complicat și mai mult: Damian Isac a încasat cel de-al doilea galben din partea arbitrului Horațiu Feșnic, a cărui manieră i-a avantajat clar pe oaspeți. Apoi, jocul a curs timp de 50 de minute în favoarea FCSB-ului, dar elevii lui Anton Petrea nu au reușit să majoreze avantajul, în ciuda numărului uriaș de ocazii la poarta lui Balauru.
Singura fază importantă a UTA-ei din repriza secundă s-a petrecut în primul minut al prelungirilor: Tomozei a centrat din dreapta pentru Miculescu, liber în careu, iar acesta a trimis cu capul înspre poartă, dar portarul Vlad a respins și FCSB a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad.
Antrenorul roș-albilor, Laszlo Balint, a reacționat după eșecul împotriva liderului: „La gol a fost o minge ajunsă în tușă, centrare Radunovici în careu și pentru mine e foarte deranjant că pe o situație analizată ne-a dat gol Moruțan, unul dintre cei mai scunzi jucători de pe teren, cu capul de pe picioare, de undeva de la 11 metri. E o naivitate de-a noastră, cum au fost mai multe pe parcursul jocului, pentru că i-am lăsat pe cei de la FCSB să își creeze foarte multe ocazii în repriza a doua, dar e adevărat că am riscat. Analizând tot ce s-a întâmplat pe parcursul jocului, victoria nu poate fi pusă la îndoială, îi felicit pe cei de la FCSB pentru cele trei puncte. La noi rămâne regretul că nu am reușit încă o victorie pe propriul stadion, indiferent de ce adversar vorbim pentru că asta ne dorim, să ne ridicăm nivelul jocului la fiecare meci și să bifăm un rezultat bun. Până la eliminare a fost un joc echilibrat, nu ne-am creat multe ocazii dar nici cei de la FCSB nu au avut, sunt convins că dacă eram 11 la 11 și nu făceam acea greșeală de la golul primit, rezultatul ar fi arătat altfel. Pe Isac l-a trădat lipsa de experiență, nu tinerețea, și FCSB au foarte mulți jucători tineri. Când ai galben nu mai procedezi de maniera asta, dar până la urmă eu cred că Horațiu Feșnic ar fi putut să interpreteze cumva acea situație nu neapărat în litera regulamentului, care spune că este avertisment, poate că dacă arbitra în spiritul jocului cum o făceau de multe ori arbitrii care ne arbitrau pe cei din generația mea, probabil că acel moment ar fi fost evitat, chiar pregătisem schimbarea la pauză pentru că am vrut să îl feresc de un eventual risc de eliminare, dar din păcate am rămas în inferioritate. Când rămâi în inferioritate contra unei echipe ca FCSB nu mai ai ce să aperi, ne-am dorit foarte mult, am încercat să împingem, să facem presing în a doua repriză dar bineînțeles că au apărut spațiile și categoric au apărut ocaziile celor de la FCSB. Miculescu a avut acea ocazie, putea să marcheze, dar vreau să fiu corect, acea egalare ar fi adus un punct nemeritat după aspectul ocaziilor. După ambiția și dorința jucătorilor mei, era un punct meritat. Important este să rămânem cu picioarele pe pământ, ne așteaptă o deplasare foarte dificilă, nici trei zile și jucăm cu altă candidată la titlu, apoi avem o perioadă de întrerupere când sper să apucăm să reglăm mai multe aspecte care necesită reglaje, apoi să ne concentrăm pe finalul de retur, să adunăm ceva puncte pentru că play-out-ul va fi extraordinar de greu, cu presiune la fiecare meci. ”
UTA rămâne, momentan, pe locul 9 în clasament, la patru puncte sub linia play-off-ului. Arădenii nu vor avea mult timp de odihnă, pentru că marți, de la ora 19:00 joacă pe terenul Universității Craiova în deschiderea etapei 28.