UTA s-a impus în prelungirile duelui cu CSM Reșița, grație
unei reușite senzaționale semnată de Romario Moise. Mijlocașul de 24 de ani a punctat cu o foarfecă laterală de
generic de la 17 metri, în al 3-lea minut de prelungire.
Alb-roșii au început perfect partida, iar după doar 1 minut,
golgheterul și căpitanul Ciprian Rus a împins balonul în poartă după o lovitură
de colț. După 20 de minute, Moise a transformat perfect o lovitură liberă, iar
până la cabine, Buhăcianu a mai ratat o ocazie incredibilă.
Vezi ce a spus Laszlo Balint după acest meci:
De la cabine, CSM Reșița a intrat mai motivată și a punctat cu multă șansă prin Ehmann, cu largul concurs al lui Florin Ilie care a deviat nefericit mingea în propria poartă. Cioablă a restabilit egalitatea, iar până la golul izbăvirii, Buhăcianu a mai ratat o oportunitate bună. David Miculescu și Ciprian Rus au părăsit terenul cu probleme medicale, iar un diagnostic complet va fi stabilit la începutul săptămânii.
UTA: Iacob-A. Rus, Melinte, Ilie, Șeroni-Buhăcianu, Moise, Isac, Miculescu-Rus, Ioniță. Au mai evoluat: Ursu, Oroian, Bustea.
Reșița: Zimmerman-Acka, Ehman, Vasiu, Banac-Danci, Poiană-Săulescu, Danci, Vădrariu-Coman. Au intrat pe parcurs: Cioablă, Breșneni, Vlădia.
Pe UTA o așteaptă o partidă pe ”Motorul” din Aradul Nou, duminică, de la ora 14:00, contra Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Declaraţia omului meciului după Reşita - UTA 2-3: