Conferința având tema ”Criminalitate și justiție penală – Rolul justiției restaurative în Europa”, organizată sub auspiciile Președinției Italiei a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, a reunit reprezentanți ai ministrelor de Justiție din peste 40 de țări și s-a încheiat ieri, 14.12.2021, la Veneția.
Secretarul de stat Mihai Pașca a asumat, în numele Guvernului României, ”Declarația de la Veneția privind rolul justiției restaurative în materie penală” la care au achiesat toți participanții la conferință.
”Justiția restaurativă reprezintă o abordare orientată spre repararea – pe cât posibil – a prejudiciului cauzat de o infracțiune sau un conflict. Un element estențial este participarea activă a tuturor părților implicate – victime, infractori și chiar membri ai comunității care se reunesc, în mod voluntar, cu ajutorul unui facilitator, pentru a stabili dauna și consecințele sale și pentru a identifica mijlocele pentru repararea răului. Prin declarația comună adoptată în minunata sală a întrunirilor Comisiei de la Veneția de la Scuola Grande di San Giovanni Evangelista, miniștrii justiției și statele membre ale Consiliului Europei au făcut apel la acest organism pentru întocmirea unui studiu comparat privind diversele forme de justiție restaurativă în prezent reglementate de legislațiile naționale, pentru identificarea acelora dintre ele cu cele mai bune rezultate și pentru elaborarea, totodată, a Setului de Principii Esențiale ale Consiliului Europei privind Justiția Restaurativă, un mod de îndeplinire a actului de justiție de la care există multe așteptări în perioada următoare ”, a explicat Mihai Pașca.
Consiliul Europei a emis incă din 2018 o recomandare privind utilizarea justiției restaurative în materie penală CM/REC(2018)8, dar diferențele de jurisdicții de drept penal din țările Europei au dus la abordări diferite. Totuși, din punct de vedere statistic, indiferent de legislația națională, s-a constatat că aplicarea justiției restaurative scade timpul alocat unui proces penal și scade recidiva.
În special în ceea ce privește minorii, atât a celor aflați în conflict cu legea, cât și a celor care sunt victime ale unor infractiuni, justiția restaurativă poate avea o largă aplicare. Participanții la conferința de la Veneția au dezbătut posibilitățile de adaptare a justiției restaurative în cazul copiilor si adolescențiilor, luând în considerare vârsta, dezvoltarea psihologică, aspectele educaționale și familiale.
Utilizarea justiției restaurative ca o completare sau alternativă a sistemului de justiției penală presupune modificarea legislațiilor, formarea de specialiști la standarde care să garanteze imparțialitatea, tratamentul egal și just a tuturor participanților la proces pentru a preveni victimizarea secundară, intimidarea sau represaliile.