Miere și lavandă la Consiliul Județean Arad
08.09.2021

„Miere și lavandă la Consiliul Județean Arad” este târgul expozițional pe care Consiliul Județean îl organizează în zilele de 16-17-18-19 septembrie. Producătorii arădeni de lavandă vor expune spre vânzare cele mai parfumate produse realizate din lavandă, vorbind aici despre cosmetice, uleiuri esențiale, ape florale pure, buchete proaspete sau uscate, lumânări parfumate. La rândul lor, producătorii de miere din stupinele arădene vor veni cu produse dintre cele mai diverse, începând cu mierea de rapiță, de mană, de salcâm sau polifloră și terminând cu deliciosul fagure de miere.

„Parfumul de lavandă va răzbate timp de patru zile de platoul din fața Consiliului Județean Arad. Deschidem porțile pentru acest eveniment, o oază de mov și auriu, ce vă invită să descoperiți produse hand-made şi naturale, produse gustoase și băuturi savuroase. Invităm arădenii să descopere beneficiile oferite de „aurul mov“, împărtășind cu ceilalți parfumul, culoarea, gustul și gingășia florilor de lavandă. Și dacă asociem această aroma-terapia cu mierea și beneficiile ei pentru sănătate, suntem convinși că arădenii vor aprecia eforturile Consiliului Județean de a promova aceste produse și de a încuraja producătorii să expună tot ce este de calitate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.