Federația Română de Fotbal a anunțat în această dimineață lotul selecționat de Florin Bratu pentru partida amicală a României U21 cu Italia, care va avea loc pe Stadio Benito Stirpe din Frosinone, marți, 16 noiembrie, de la ora 18:30, iar doi utiști se află pe listă. Este vorba de David Miculescu și Damian Isac, fotbaliști selecționați de Bratu și la precedenta acțiune. Dacă pentru Miculescu prezența în lotul U21 a devenit o obișnuință în ultima perioadă, Isac se află la doar a doua convocare.
Și Mirel Rădoi a anunțat lotul pe care naționala de seniori a României se va baza în ultimele două partide din grupa preliminară pentru Cupa Mondială de anul viitor, iar arădeanul Dennis Man revine în calculele selecționerului, după ce a absentat luna trecută din cauza infectării cu Covid-19. „Tricolorii” vor înfrunta Islanda pe Stadionul Steaua, joi, 11 noiembrie, de la ora 21:45 și Liechtenstein, duminică, 14 noiembrie, de la ora 19, pe stadionul Rheinpark din Vaduz. Cea mai mare surpriză de pe lista lui Rădoi este Enes Sali, fotbalistul Farului în vârstă de doar 15 ani, care a strâns șapte prezențe și un gol în actualul sezon de Liga 1, devenind cel mai tânăr marcator din istoria competiției.