David Miculescu și-a prelungit contractul cu UTA cu încă un an, până în 2024! Fotbalistul care va împlini 21 de ani pe 2 mai este golgheterul arădenilor în acest sezon, cu cele opt goluri reușite în Liga 1. În februarie, UTA a acceptat oferta de 1,5 milioane de dolari a americanilor de la FC Charlotte pentru transferul său, însă Miculescu a preferat să rămână la Arad, iar acum și-a legat viitorul de „Bătrâna Doamnă” pentru următoarele două sezoane. Oficializarea s-a făcut în prezenţa lui Alexandru Meszar, a agentului Cătălin Sărmăşan, dar şi a lui Valentin Miculescu, fost golgheter şi el al echipei arădene, tatăl jucătorului.
“Încă doi ani alături de UTA, sunt bucuros că am semnat un nou contract şi sper să-mi ajut echipa în continuare. Mi-am propus până la finalul acestui sezon să înscriu din nou şi să terminăm cât mai sus în clasament. Obiectivul meu pentru sezonul viitor este să marchez 15 sau mai multe goluri, dar să-mi ajut echipe şi prin pase decisive. În următorul campionat plecăm cu gândul la play-off, avem o echipă bună, chiar îmi pare rău că nu am ajuns în primele 6 în acest sezon, dar sperăm să reuşim în stagiunea următoare.” a declarat Miculescu pentru site-ul oficial al clubului.
În total, „decarul” UTA-ei a adunat până în prezent 101 meciuri în tricoul „roș-alb”, în care a marcat de 14 ori.