Medicii veterinari fac apel, din nou, către arădeni să îşi microcipeze câinii. Cu atât mai mult cu cât, în această perioadă zeci de patrupede se pierd şi nu mai ajung la stâpânii lor. Zeci de arădeni îşi caută, pe reţelele de socializare, animalele de companie pierdute, de Revelion.
Înspăimântați de zgomotele provocate de artificii şi petarde, pe care animalele le resimt ca fiind de puterea unei explozii, mulţi câini au fugit din curţi. Disperaţi, proprietarii lor, care nu s-au gândit să îi ţină în casă, la adapost, încearcă, acum, să le dea de urmă cu ajutorul Facebook-ului. Specialiştii spun că stresul provocat de zgomotele puternice, cum sunt şi cele ale alarmelor, reluate, acum, la început de an, şi la Arad, nu trebuie ignorat de stâpâni. Câinii ar trebui liniştiţi, mângâiaţi pentru a-i ajuta să treacă peste situaţie. Specialiştii spun că 50 % dintre câini prezintă simptomele fricii şi anxietăţii atunci când aud zgomote puternice, precum agitaţie, tremur, salivație excesivă, poziționarea cozii între picioare, chiar plâns, vomă, diaree, urechile poziționate pe spate.
Cei mai mulţi stăpâni de animale, ar trebui, conform recomandărilor specialiştilor ca în ultima zi a anului sau înainte de exerciţiile de alarmare publică să asigure un climat ambiental liniştitor în locuinţă, să amenajeze un refugiu în care câinii să se simtă în siguranţă şi să îşi calmeze imediat animalele speriate. Căţelul din imagine este căutat, cu disperare, de către familia lui. Stâpânii săi au făcut, apeluri repetate către arădeni. Una dintre căţeluşele fugite de acasă este şi cea din imagine. A fost găsită pe Aleea Mara, iar acum stăpânul o poate recupera de la Adăpostul public. Acest câine prietenos şi blând a fost găsit în Micălaca. Şi aceste căţeluşe mops au fugit de acasă, iar acum, sunt căutate pe fb.