Medic VS Poliţişti în trafic
01.10.2019
Agenții de la Poliția Rutieră din Arad fac apel la șoferi să nu se mai bazeze pe faptul că atunci când încalcă legea se rezolvă totul cu un telefon.

Un polițist a publicat pe grupul de Facebook AradTraffic, pe care îl administrează, 2 filmulețe cu un șofer care circula pe contrasens.

Când a fost oprit în trafic, deși a văzut că este filmat, acesta nu a predat actele.

Polițiștii susțin că individul ar fi avut intenția chiar să dea cu mașina peste unul dintre agenți.

În filmulețe, se vede cum bărbatul își caută insistent telefonul, de pe care apelează o persoană pe nume Cosmin, căreia îi spune că este oprit în trafic și încearcă să dea telefonul agentului care l-a oprit. Acesta refuză, iar în cele din urmă, discuția telefonică se încheie.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, bărbatul de 62 de ani a fost amendat în total că 2.320 de lei, pentru săvârșirea a trei abateri, circulație pe sens opus, nerespectarea indicațiilor polițistului rutier și lipsă documente. De asemenea, pentru primele 2 abateri i-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile (60 de zile pentru circulație pe sensul opus și 30 pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier).

În cele din urmă, şoferul care este un respectat medic stomatolog a predat politistilor doar cartea de identitate. Acesta a acceptat să povestească prin telefon pentru TV Arad, viziunea sa asupra faptelor. Acesta a spus că avea dureri puternice în urma accidentului grav de circulaţie, petrecut anul trecut astfel că a vrut să ajungă mai repede acasă pentru a se odihni. Recunoaşte că circulaţia pe linia de tramvai nu a fost cea mai bună variantă dar pe de altă parte consideră ca agenţii de la Rutieră au mers prea departe insistând să publice filmuleţele înregistrate cu teelefonul mobil al unuia dintre aceştia. Medicul spune că nu a intenţionat nicio secundă să calce cu maşina un agent de circulaţie, ba din contră, când poliţistul s-a aşezat în faţa maşinii, a oprit imediat.

'Renunțați la astfel de comportament, este inutil atunci când greșești!!!" a fost mesajul publicat de polițist.

Pe de altă parte, medicul stomatolog consideră că prin postarea filmuleţelor şi apariţia de comentarii tendenţioase imaginea sa are de suferit şi este hotarât să ia măsurile legale, pentru astfel de cazuri.