Luptă pentru viaţa lui
20.07.2021

S-a născut prematur, la 34 de săptămâni, cu greutatea de doar 2 kg și 300 de grame, cu diagnosticul asfixie obstetricală gr. 3, encefalopatie hipoxică ischemică. Este vorba despre Cristian, un băieţel frumos, care are doar 7 luni, însă se confruntă cu o boală grea, pentru un sufleţel atât de tânăr. Chiar dacă şi efortul de a ţine deschişi ochişorii este prea mare pentru el, micuţul luptă, în fiecare secundă pentru viaţa lui. Are o pungă cu lichid pe creier şi urmează un tratament medicamentos, însă, trebuie internat pentru a fi operat la o clinică privată din Timişoara. Numai investigaţiile şi tratamentul preoperator costă 6.000 de lei, la care se vor adăuga costul operaţiei, sume mult prea mari pentru tânăra familie Bîrsan. Viaţa micuţului se împarte între internări, tratamente şi investigaţii săptămânale.
Arădenii care doresc să ajute familia Bîrsan şi pe micuţul Cristian, au la dispoziţie contul:
IBAN RO75BTRLRONCRT0488509901 RON
Pădure Maria
Banca Transilvania