Dacă credeam că e grea organizarea brevetelor locale Randonneurs România, m-am înșelat. Amarnic! 

Nu e despre dat 2-3 telefoane pentru a stabili locațiile de checkpoint. 

Nici despre a trimite 2-3 e-mail-uri pentru a informa autoritățile că urmează ca "n" persoane să circule pe cont propriu (relativ) pe drumurile publice. 

Nici măcar nu e despre a solicita sprijinul oamenilor de a sta în checkpoint-uri 8 ore, uneori.

E... mult mai mult!

O pălărie prea mare ar spune unii. 

"Tu ești nebună!" ar spune alții. 

"Și totuși, ce-ți iese din asta?" mă întreabă mulți. Le zic "nimic". Pentru că nu înțeleg nimic din primul moment în care îmi adresează întrebarea. 

Și totuși acel "nimic" mă face să simt că am "totul".

16 oameni să-și pună destinul în palmele tale e totuși "ceva". E responsabilitate. E încredere. E ambiție. Determinare. E "totul"!

Da, lupta pentru acești 16 oameni a început târziu. Dar nu înseamnă că mă opresc aici, în zidul ăsta care stă să cadă. E fisurat. E pe cale să se dărâme. 

Are nevoie doar să îi tragi un pumn, așa cum i-a tras Mihai Leu lui Santiago Samaniego, când a câștigat în '97 titlul mondial la box profesionist.

Mă numesc Cristina Gheorghe și sunt organizator local Randonneurs România, iar până la data de 16 august 2019, când va fi plecarea supercicliștilor noștri, voi duce lupta asta până la capăt!

Pentru că merităm! Şi tu, şi ei, şi Aradul, şi noi!

Toți!