Lupta decisivă, pierdută de Lipova
11.05.2019

Șoimii Lipova a cedat duelul decis cu CSM Școlar Reșița pentru promovarea în Liga Secundă din sezonul viitor. În direct pe TV Arad, la Pâncota, în fața a 300 de spectatori, printre care și 100 de suporteri reșiteni, și pe un teren greu, lipovanii au încasat primul gol în chiar debutul meciului de la Velcotă, după un corner executat de fostul utist Vadrariu. Dobrean a fost eliminat câteva minute mai târziu după un atac periculos, iar misiunea Lipovei a devenit aproape imposibilă. În actul secund, Staicu a finalizat un contra-atac școală purtat cu Ene și a dublat avantajul oaspeților. Până în final, Obrad și Popa au trecut pe lângă gol, dar tabela a rămas neschimbată. 

S-a terminat Șoimii Lipova-CSM Școlar Reșița 0-2, iar lupta pentru promovare este încheiată în proporție covârșitoare. 

Sursa foto: sportarad.ro