Luna martie în istoria UTA-ei
24.03.2020

Luna martie a anului 2014 a fost una extrem de importantă în istoria recentă a UTA-ei. Gruparea alb-roşie a fost înscrisă în Liga a IV-a şi a primit de la Suporter Club UTA culorile, marca şi palmaresul formaţiei legendare arădene. La acea vreme mai exista o echipă cu titlul de UTA, în Liga Secundă, care era însă în faliment şi care avea să fie exclusă de FRF din campionat pentru două neprezentări şi retrogradată în Liga a VI-a, acolo unde nu a mai participat. UTA "Bătrâna Doamnă", înfinţată în anul 2013, a devenit continuatoarea echipei fondate de baronul Neuman în anul 1945. 

Au urmat promovari succesive din Liga a IV-a în a III-a şi apoi Liga Secundă, acolo unde activează în acest moment. În ultimii ani, UTA a pierdut 2 baraje de promovare în elita fotbalului românesc, cu FC Voluntari şi ACS Poli Timişoara.

Sezonul 2019-2020 o găseşte pe gruparea fanion a oraşului pe prima poziţie în eşalonul secund, la 11 puncte de principalele urmăritoare, şi favorită certă la accederea în Liga 1, indiferent de modul în care se va termina acest sezon competiţional. 

O altă bornă importantă a lunii martie o reprezintă participarea în Cupa Balcanica, în anul 1967. Arădenii au fost învinşi de bulgarii de la Cerno More Varna cu 0-2, dupa 0-0 în tur, şi au fost eliminaţi. 

Foto: sportarad.ro