Marţi, 14 aprile 2020 Marcel Vela, ministrul afacerilor interne a declarat într-o conferinţă de presă că MAI a semnat un acord cu Patriarhia Română, astfel că Lumina Sfântă de Înviere va fi distribuită cu ajutorul Poliţiei şi de reprezentanţii bisericilor.
Pâinea binecuvântată numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, va fi distribuită credincioșilor vineri, sâmbătă în intervalul orar 7-17 în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara bisericilor, cu respectarea măsurilor de protecție (mască, distanță socială marcată exact ca la magazine). În declarația pe proprie răspundere la locul deplasării credinciosul va face precizarea pentru ridicarea Sfintelor Pași și va trece numele locașului de cult. Această biserică trebuie să fie în apropierea casei!
Distribuirea luminii se va face de către voluntarii parohiilor și de către structurile MAI existente aflate în misiune începând cu ora 20:00.
Credincioșii vor putea ieși în apropiere imobilului, cu regulile de distanțare socială, astfel încât să se respecte regulile, să fie evitată formarea grupurilor mai mari de 3 persoane.
În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților și voluntarilor.
În zonele de carantină lumina va fi dusă cu ajutorul personalului din MAI.
Echipajele poliţiei din posturile fixe, și cele de la punctele de frontieră, vor oferi lumina persoanelor aflate în trafic.