Lorenzi a semnat cu UTA!
08.07.2019

UTA și-a prezentat în această seară cea mai nouă achiziție. Diego Lorenzi este un fotbalist brazilian în vârstă de 29 de ani care evoluează pe postul de mijlocaș central. Acesta vine din campionatul Braziliei, de la Santa Cruz, o echipă care este în top 5 ca și număr de fani în ”Țara Cafelei”, și pentru care a purtat banderola de căpitan în ultimul sezon. Junioratul l-a petrecut la academia celor de Inter Milan, iar mai apoi a trecut pe formații ca Lugano sau Atletico Mineiro. O dată cu probleme de medicale ale lui Coulibaly, conducerea clubului împreună cu antrenorul Laszlo Balint, dar și impresarii fotbalistului Bogdan Apostu și Ricardo Caichijan, au urgentat negocieriile pentru brazilianul care și-a pus astăzi semnătura pe un contract cu UTA. 

”Mă bucur că am ajuns la UTA, un club cu tradiție, care a câștigat titluri în România, am venit aici datorită antrenorului Balint, care îmi dă foarte multă încredere. Am venit să ajut UTA, să întărim grupul și să avem realizări cât mai bune. Am încredere în mine, în echipă și în antrenori, am venit să muncesc.”, au fost primele cuvinte ale lui Lorenzi în calitate de jucător al UTA-ei. Acesta se va alătura de mâine antrenamentelor, iar primele minute în alb-roșu le va disputa la finalul săpămânii, împotriva celor de la Luceafărul Oradea.