Liga a IV-a, programată să înceapă pe 20 martie
03.03.2021

Echipele din Liga a IV-a sunt aproape de revenirea pe teren în meciuri oficiale după 16 luni. Ministerul Sănătății se pregătește să emită documentul prin care testele rapide vor fi acceptate în întrecerile rezervate amatorilor, așadar formațiile din fotbalul județean ar fi scutite de niște cheltuieli importante.

Am participat la o întâlnire cu reprezentanții FRF pe tema fotbalului județean. Sunt discuții avansate între Federație, Ministerul Tineretului și Sportului și cel al Sănătății și avem asigurări că va ieși cât de curând un nou protocol care va relaxa competițiile de nivel amator. La Arad, am convingerea că Liga a 4-a se va desfășura în format complet de 12. Toate echipele se antrenează, există interes și implicare din partea comunităților și chiar pot afirma că și la nivel de Ligă a 5-a lucrurile se mișcă la mai multe cluburi. Vom avea și acolo o minicompetiție care poate va reuși să ducă și la promovarea a una-două echipe pentru sezonul viitor al Ligii a 4-a” a declarat președintele AJF Arad, Răzvan Cadar.

Debutul sezonului de Liga a IV-a este programat pentru 20 martie. Cel mai probabil, cele 12 formații vor evolua într-un singur tur, urmat de un play-off care ar decide reprezentanta Aradului la barajul de promovare pentru Liga a III-a.