Legea achiziţiei publice imperfectă
15.10.2020

Fiecare kilometru de asfalt are nevoie de un metru de acte și de proceduri birocratice greoaie. 

Reprezentanţii Consiliului Judetean Arad susțin ca legislația românească descurajează investițiile administrațiilor locale în infrastructură.

Piedicile apar în urma unor reglementări stufoase și prevederi care împiedică încredințarea lucrărilor către firme care nu lucrează ieftin, dar lucrează bine. 

„În primul rând, trebuie să stabileşti dacă drumul are nevoie de o infrastructură nouă sau nu, şi atunci dai drumul la o documentaţie DALI, care respectă un anumit STAS (standard de stat). Acum, eu vreau să vă spun că nu sunt un inginer de drumuri, nu sunt vreun specialist, sunt economist, dar toţi inginerii şi proiectanţii cu care lucrăm ne spun că acest STAS în România trebuie schimbat. Legea îţi impune un anumit STAS pe drumurile judeţene, infrastructura drumului, din momentul în care ai un studiu geologic, lăţime, ş.a.ş.m.d. Aceste STAS-uri nu sunt schimbate, parţial din anii '60, parţial din anii '90. Ceea ce face ca aceste reguli, pe care ne bazăm în momentul în care dăm drumul la un drum judeţean, să aibă nevoie de schimbare. ” – a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

​Potrivit celor declarate în emisiunea Topic Arădean, de la Radio Arad, de către Sergiu Bîlcea, schimbări majore ar trebui să aibă loc şi în legea achizițiilor publice.

„E nevoie de o schimbare a legii achiziţiilor publice. Pentru că românul este nemulţumit de ritmul în care se desfăşoară lucrurile. La final, el va avea un drum modernizat, dar până să vadă că există o problemă pe un drum şi până vede rezultatul, este un timp prea lung. Asta trebuie să înţeleagă statul român. Trebuie să reducă aceşti timpi. Pe de-o parte să lucreze la reguli, la STAS, dar pe de altă parte şi la legea achiziţiilor publice. Pentru că legea achiziţiilor publice are două probleme mari, din punctul meu de vedere. Prima este legată de faptul că avem un timp birocratic foarte lung, de la demarare până la finalizare, iar ba mai mult, această posibilitate de contestaţie lasă ca unele licitaţii să dureze chiar doi ani de zile. Ceea ce este foarte mult. A doua, din punct de vedere al muncii de zi cu zi, faptul că "preţul cel mai mic" (criteriu de atribuire) este definitoriu în stabilirea unui câştigător, din nou este o greşeală.” – a mai punctat Bîlcea.

Una dintre soluţiile care ar putea schimba acest demers ar putea fi un proiectul de lege care poate aduce îmbunătățiri semnificative legislației actuale.

Concret, calitatea proiectelor de achiziție publică ar creşte prin modificarea criteriilor de atribuire, limitarea creșterii necontrolate a bugetelor implicate, reducerea birocrației, dar și susținerea inovației în dezvoltarea proiectelor publice.