Laszlo Balint a cerut conducerii UTA-ei doi atacanți: „Din păcate, negocierile sunt anevoioase”
27.12.2021

UTA nu a obținut nici o victorie în ultimele opt partide ale anului, deși jocul prestat a fost, fără îndoială, unul de calitate. Principalul motiv pentru seria negativă a fost lipsa de inspirație la finalizare, arădenii irosind un număr foarte mare de ocazii clare. Perioada de transferuri începe la 1 ianuarie, iar Laszlo Balint a cerut conducerii UTA-ei doi atacanți, deoarece clubul arădean are în acest moment doar trei soluții pe acest post: Ioan Hora, Filip Dangubic și juniorul Marcel Mercioiu. 

„Problemele noastre la finalizare au fost sub ochii tuturor, așteptările noastre de la majoritatea fotbaliștilor cu profil ofensiv au fost mai mari. Asta nu înseamnă că nu avem în continuare încredere în ei, ci doar vrem să creăm concurență și să avem mai multă luciditate în fața porții. Prin urmare, am cerut conducerii clubului doi atacanți. Știe acest lucru și impresarul Bogdan Apostu și lucrăm zilnic și pe acest aspect. Din păcate, negocierile sunt anevoioase în această perioadă a anului, variantele nu sunt multe în pauza de iarnă și vorbim, evident, de atacanți străini. În general de fotbaliștii români de calitate de care poate s-ar despărți CFR, FCSB sau Craiova nu te poți apropia, nici ca sumă de transfer, dar nici ca salarii. Așadar, noi ne-am dori să avem acești doi atacanți cât mai repede alături de noi, măcar până plecăm în cantonamentul din Antalya, dar nu știu ce șanse de reușită avem.” a declarat antrenorul UTA-ei.

De asemenea, se pare că și numărul despărților din această iarnă va fi mai mare decât estimaseră inițial cei din staff-ul tehnic: „Am făcut o analiză împreună cu conducerea clubului despre ceea ce a fost și ceea ce avem de făcut pentru a deveni mai buni. Inclusiv eu am vorbit cu jucătorii de care am dori să ne despărțim și chiar aș vrea să le mulțumesc și public pentru ceea ce au făcut pentru acest club. Au respectul meu, și-au făcut treaba, dar în fotbal, ca și în viață, uneori e nevoie și de astfel de decizii. Există negocieri chiar în aceste zile între ei și conducerea clubului. Nu voi da nume, nici măcar numărul celor care au fost propuși pentru plecare, ci doar pot spune că, se pare, vor fi mai multe despărțiri decât estimasem inițial” a adăugat Laszlo Balint.

Se pare că primul fotbalist care va părăsi UTA este fundașul dreapta Marius Tomozei, exclus din lotul primei echipe încă din septembrie, după eșecul rușinos de la Filiași. Fotbalistul de 31 de ani are oferte de la două formații de Liga 1, CS Mioveni și Dinamo.