Iustin Cionca: „Se retrasează drumul din comuna Macea!”
07.12.2021

Consiliul Județean Arad a solicitat în data de 18 noiembrie Poliției Rutiere ca drumul județean care traversează comuna Macea să fie retrasat, astfel încât să se renunțe la linia continuă care nu permite localnicilor să vireze de pe un sens de mers înspre intrările în gospodăriile lor. Ieri, Poliţia Rutieră a transmis Consiliului Judeţean acceptul său.

„Ni s-a solicitat de către localnicii din Macea să retrasăm drumul județean care traversează localitatea, pentru că iniţial marcajul era o linie continuă care interzicea depășirea și virarea pe sensul opus, înspre casele oamenilor. Am pledat pentru această schimbare la Poliția Rutieră și aș dori să îi mulțumesc public comisarului șef Daniel Borta, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, care ne-a înţeles şi şi-a dat acordul pentru retrasarea drumului. În perioada următoare vom cere firmei care a executat lucrarea la drumul judeţean să facă modificările. Eu sper ca în următoarele săptămâni să se rezolve definitiv această problemă”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. 

Drumul judeţean Curtici-Macea-Sânmartin, în lungime de 8,6 km, a fost modernizat de Consiliul Judeţean Arad, din fonduri europene. Lucrările s-au încheiat cu un an înaintea termenului de finalizare stabilit prin contract şi au constat în modernizarea de la nivel de fundaţie a unuia dintre cele mai distruse drumuri judeţene. Circulaţia s-a reluat în condiţii de normalitate în această toamnă.