Invazie de imigranți la frontierele de la Nădlac
19.01.2021

Aproape că nu trece zi fără ca Poliția de Frontieră să nu raporteze descoperirea de imigranți ilegali care încearcă să treacă fraudulos vămile din județul Arad dinspre România spre Ungaria. Astfel, în ultimele 24 de ore, doar la Nădlac au fost surprinse nu mai puțin de 20 de asemenea persoane care încercau să ajungă în Occident pe diferite căi ilegale, asta în timp ce erau solicitanți de azi în România.

Primii patru imigranți surprinși într-o asemenea tentativă au fost patru tunisieni cu vârste între 19 și 21 de ani descoperiți în câmp la nici 300 de metri față de linia de frontieră. 

Cei mai mulți dintre imigranți aleg însă strategia de a încerca trecerea frauduloasă a frontierei ascunși în diferite autovehicule. Astfel, 6 afgani, dintre care 3 adulți și 3 minori, au încercat să păcălească vigilența polițiștilor de frontieră ascunși într-un ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un cetățean bulgar care transporta zahăr în Franța.

În flagrant au fost surprinși și doi șoferi turci care aveau ascunși în automarfarele lor zece imigranți, veniți de asemenea din Afganistan, cu vârste între 15 și 46 de ani.

Toate aceste cazuri sunt cercetate acum în amănunțime de polițiști pentru a fi descoperită întreaga rețea infracțională.