Inundații la Dezna
10.06.2019

Update inundații: În localitatea Buhani, aproximativ 15 gospodării au fost inundate. Potrivit ISU Arad, apa este în scadere. Chiar în acest moment intervine Detașamentul Sebiș.

5 persoane, 4 adulți și un copil, au fost relocați la Căminul Cultural Buhani.

Casa în care locuiau este construită din vaiugă. Astfel, comandantul Detașamentului Sebiș a decis evacuarea persoanelor, preventiv.

Preventiv, alimentarea cu energie electrică a localității Buhani a fost întreruptă. Drumul ce face legătura cu Dezna este inundat, în maximul de viitură, lama de apă fiind de aprox. 80 de cm.

Aproximativ 30 de gospodării au fost  inundate în localitatea Dezna. A ntervenit Detasamentul Sebiș și SVSU Dezna.


Ieri, 10 iunie a.c a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad pentru verificarea proceselor verbal de constatare a pagubelor produse în perioada 01.06.2019 – 09.06.2019, întocmite de către comisiile mixte care au verificat situația din teren și validarea acestora.

Totodată a fost analizat modul în care structurile implicate în managementul situațiilor de urgență generate de inundații au executat misiunile operative de intervenție, protecție și reabilitare a zonelor afectate.

În perioada de 01.06.2019 – 09.06.2019 au fost afectate 15 unități administrativ teritoriale, fiind constatate pagube la infrastructura localităților obiective sociale, economice, lucrări de apărare ale cursurilor de apă aflate în administrarea acestora. De asemenea au fost analizate și validate pagubele produse la infrastructura din administrarea Consiliului Județean Arad.

Suma totală necesară reabilitării și revenirii la starea de normalitate este de 14611,4 mii lei, pentru care se va înainta  Nota de Fundamentare și Proiect de Hotărâre de Guvern către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În cazul imobilelor populației afectate, în conformitate cu HG 365/2019 a fost transmisă către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Arad, situația înregistrată la nivelul județului Arad. În urma verificărilor efectuate în teren au fost întocmite evaluări pentru un număr de 32 imobile afectate între 10% și 90%