-
Întrebare: Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație ?
Răspuns: Da, dar trebuie să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifați punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, vă recomandăm să mergeți singur, nu cu mai mulți membri ai familiei și să vă asigurați că agentul economic este autorizat și respectă toate condițiile igienico-sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu. Nu uitați să cereți documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță sau factură.
-
Întrebare: Pot merge la părinți să le duc produse pentru masa de Paște?
Răspuns: Desigur. Conform ordonanței militare trebuie să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifați punctul 4, motive justificate, precum asistența persoanelor vârstnice, bolnave. De asemenea, recomandăm evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimtomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte ușor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.
-
Întrebare: Pot să îmi și vizitez părinții și să iau masa cu ei de Paște?
Răspuns: Prin Ordonanțele Militare nu sunt permise vizitele de curtoazie în ziua de Paște, ci doar deplasarea pentru aprovizionarea rudelor care nu se pot aproviziona singure cu produsele necesare. În același timp, se recomandă, pe cât posibil, evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimtomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte ușor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.
-
Întrebare: Pot participa la slujba de Înviere la biserică?
Răspuns: Anul acesta slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) și de Sfintele Paşti vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor, fiind transmise în mediul online și pe canale TV. Patriarhia Română a dat publicității o serie de recomandări pe care le regăsiți la următorul link: https://basilica.ro/indrumari-privind-slujbele-de-florii-din-saptamana-mare-a-sfintelor-patimiri-si-de-sfintele-pasti
-
Întrebare: Pot merge la cimitir în această perioadă, pentru efectuarea ritualurilor creștine?
Răspuns: Aceste situații sunt reglementate prin ordonanțe militare care permit doar slujbele de înmormântare/cununie/botez desfășurate cu un număr redus de persoane (maximum 8). Deplasarea la cimitir pentru alte motive nu este reglementată și nici nu poate fi considerată o urgență.
-
Întrebare: Pot să scot copii afară la plimbare?
Răspuns: Da, în condițiile art.1 lit. d) din Ordonanța militară nr. 3 unde se prevede că se pot efectua deplasări scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică individuală. Nu veți merge însă în parcuri sau locuri de joacă, unde există riscuri mai mari de a fi preluat virusul și nu este permisă deplasarea în spațiul public, pietonal, în grupuri mai mari de trei persoane. Ieșirea copilului minor se va face întotdeauna cu însoțirea persoanei adulte care îl are în îngrijire.
RECOMANDĂRI PRIVIND CONDUITA DE PREVENȚIE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE
Deplasarea la cumpărături:
-
Dacă aveți până în 65 de ani, încercați pe cât de mult posibil să evitați intervalul orar 11:00-13:00 pentru cumpărături. Este extrem de important ca persoanele din grupele de vârstă vulnerabile să folosească acest interval ca să-și achiziționeze alimentele necesare.
-
Faceți o listă înainte de a pleca la cumpărături pentru a limita cât mai mult timpul petrecut în magazine sau piețe.
-
Mergeți singur la cumpărături dacă este posibil și optați pentru un interval orar cu risc scăzut de aglomerație!
-
Încercați să-i ajutați pe cei vârstnici sau vulnerabili din familie sau chiar pe vecinii dvs. din aceste categorii de risc. Mergeți dumneavoastră la cumpărături pentru ei dacă acest lucru este posibil.
-
Folosiți masca de protecție și, dacă este posibil, mănuși chirurgicale în timpul pe care îl petreceți la cumpărături.
-
Evitați aglomerațiile de la raft sau cozile din piețe și reveniți atunci când este mai liber! Producătorii și distribuitorii de alimente au dat repetate asigurări că nu există probleme cu stocurile din magazine și piețe.
-
Încercați tot timpul să păstrați distanța fizică față de alte persoane din magazin sau din piață. Evitați orice contact direct.
-
Respectați indicațiile personalului din magazine sau din piețe cu privire la distanțarea fizică sau la limitarea numărului de persoane din incintă!
-
Este preferabil să optați pentru plata cu cardul pentru a nu intra în contact direct cu bancnote și monede.
-
Apelați la cumpărăturile online în măsura în care aveți această opțiune!
-
Este de preferat să dezinfectați ambalajele produselor cumpărate înainte de a le despacheta și să spălați fructele și legumele înainte de a le depozita.
-
Purtați cu dumneavoastră șervețele nazale și dezinfectant pentru mâini și folosiți-le de fiecare dată când aveți nevoie.
-
Dacă aveți simptome de răceală ușoară sau nu vă simțiți bine, evitați să mergeți la cumpărături sau în zone publice!
-
Întotdeauna spălați-vă mâinile imediat ce intrați în casă!
Petrecerea sărbătorilor:
-
Petreceți zilele de Paște doar cu acei membri ai familiei împreună cu care locuiți în mod obișnuit.
-
Evitați deplasările la rude, fie că sunt în aceeași localitate cu dumneavoastră, fie că locuiesc în alt oraș/comună.
-
Nu faceți vizite și nu primiți musafiri în perioada sărbătorilor pascale chiar dacă în alți ani obișnuiați să faceți acest lucru.
-
Și în zilele de Paște, ieșirile scurte sunt permise pentru activități fizice individuale în proximitatea locuinței și pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanțele militare.
-
Se menține interdicția de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri și orice alte zone publice.
-
Toate recomandările anterioare privind distanțarea socială sunt menținute și este extrem de important să fie respectate pe deplin.