Interziși 5 ani în România
02.03.2021
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au depistat șase cetățeni străini care stăteau ilegal în România. Cei cinci au vârste cuprinse între 19 și 30 de ani și vin din Afganistan, Pakistan, Siria și Maroc.
Aceștia vor fi escortați afară din țară în această seară, fiind predați autorităților din Serbia. Totodată împotriva lor va fi luată și măsura de nepermitere a intrării în țară pe o perioadă de 5 ani.
Misiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul structurilor de jandarmi cu competență teritorială.