Interdicţii pe autostradă pentru traficul greu
17.03.2021
Începând din 15 martie, pentru a elimina disconfortul creat de blocajul format de transportatorii de marfă pe DN 7G și breteaua de acces pe autostrada A1, autovehiculele de transport marfă nu vor mai putea folosi breteaua de acces spre A1 pe sensul Nădlac – P.C.T.F. Nădlac 2, fiind direcționate din sensul giratoriu pe autostrada A1 către Arad. Autovehiculele de transport marfă trebuie să se întoarcă spre P.C.T.F. Nădlac 2 prin nodul rutier Pecica intrând în traficul normal de pe autostradă.
Măsura de interzicere a accesului autovehiculelor de transport marfă a fost luată din cauza formarii de cozi pe distanțe între 5 și 15 km lungime. Pentru a scurta timpii de așteptare în coloană, mulți conducători auto de transport marfă folosesc nodul rutier Pecica, tranzitând până în apropierea localității Nădlac, pe DN 7, de unde se îndreaptă pe DN 7G forțând intrarea în coloana existentă pe A1, . Astfel, DN 7G se blochează din cauza numărului mare de autovehicule transport marfă, pe sensul de mers Nădlac – P.C.T.F. Nădlac 2. Mai mult, conducătorii de autoturisme care nu necesită așteptare pentru tranzit în P.C.T.F. Nădlac 2 depășesc riscant coloana de TIR-uri pe contrasens, acțiuni care au dus la evenimente rutiere nedorite.
Pentru a semnaliza aceste restricții, breteaua închisă circulației traficului greu de marfă este semnalizată vertical cu indicatorul “Accesul interzis”.