In curand, românii nu vor mai putea călători în Rusia.
Vladimir Putin, plănuieşte să restricționeze accesul pe teritoriul rus pentru cetățenii tuturor "statelor neprietenoase" Rusiei. Între aceştia sunt şi cetăţenii din România alături de toţi cei din Uniunea Europeană, dar şi din SUA, Marea Britanie si Australia. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov a anunţat că un astfel de decret prezidenţial este în lucru ca un răspuns al Rusiei la sancţiunile internaţionale după ceea ce regimul de la Mosciva numeste "operaţiunea militară specială" din Ucraina.
Reamintim ca Romania si Rusia si-au inchis reciproc spatiile aeriene, inca de la inceputul razboiului din Ucraina.
În urma sancţiunilor economice occidentale, Moscova a publicat la începutul lunii martie o listă de ţări ‘neprietene’, printre care toate statele Uniunii Europene, SUA, Marea Britanie, Canada, Japonia, Elveţia, Taiwan, Coreea de Sud, Norvegia şi Australia.