Înşelăciune cu certificate verzi
06.10.2021
Un nou tip de înșelăciune cu certificate verzi de vaccinare anti COVID-19 false a fost descoperită de polițiști

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a reieșit că persoane necunoscute creează pe aplicațiile de comunicare grupuri cu denumiri sugestive, ce conțin cuvinte precum vaccin, COVID, certificat, vaccine passports, vaccine cards, etc. și postează anunțuri de vânzare de certificate COVID-19.

Amatorii de astfel de documente falsificate intră în discuții cu ofertantul prin conversații scrise, private și transmit datele de identificare pentru completarea așa-zisului certificat, fiindu-le solicitată plata unor sume de bani, de aproximativ 100 de euro, pentru eliberarea unui certificat de vaccinare cu doză unică.

Plata este solicitată în echivalent bitcoin, prin intermediul automatelor de plată sau în euro, prin aplicația PayPal, fiind oferite instrucțiuni precise de plată și codul QR al portofelului electronic sau, după caz, adresa de e-mail a beneficiarului.

Pentru a-i convinge pe cumpărători să facă plata, autorul transmite fotografii ale certificatului solicitat, precum și ale AWB-ului generat electronic de firma de curierat, afirmând că, dacă nu se face plata în scurt timp (30 de minute sau o oră), se renunță la tranzacție. După efectuarea plății, vânzătorul nu mai transmite nimic și blochează conversațiile cu solicitantul.

Acest tip de înșelăciune este facilitat de anonimatul oferit de aplicațiile securizate de comunicare și de plată, precum și de reticența persoanelor înșelate de a sesiza faptele, întrucât acestea sunt de natură penală.

Cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanelor implicate și stabilirii întregii activități infracționale. 

 |