Polițiștii arădeni au constatat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe infracțiuni la regimul circulației.
Astfel, pe raza localității Sebiș, polițiștii au depistat un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,73 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Pe raza localității Crocna, un tânăr de 24 de ani, din Dieci, a fost depistat de polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 36, având o alcoolemie de 0,57 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celor în cauză fiind întocmite dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.
Un arădean de 34 de ani a fost depistat de polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 708, pe raza localității Gurahonț, având o alcoolemie de 0,51 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind întocmit un dosar penal în acest sens.
Pe raza municipiului, polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat un timișorean de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce supendat.
Bărbatul este cercetat penal pentru conducere fără permis.