Polițiștii și jandarmii arădeni, împreună cu polițiștii locali arădeni au demarat, din această dimineață, ample acțiuni de informare a cetățenilor din municipiu și județ, cu privire la noile măsuri de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În cadrul activităților desfășurate, efectivele M.A.I. au informat atât cetățenii, cât și personalul localurilor, stațiilor PECO, supermarketurilor, piețelor, mall-urilor etc, despre noile prevederi legale cu privire la măsurile de protecție, intrate în vigoare din această dimineață.
Astfel, în conformitate cu noile reglementări, ACCESUL PERSOANELOR ÎN I.P.J. ARAD, cu excepția angajaților, a participanților la procedurile judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale, a celor cu atribuții administrative în sistemul de ordine de siguranță publică și a avocaților, pentru exercitarea profesiei de avocat, este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau cu rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Aceste activități de informare vor continua și în perioada următoare, în municipiul și județul Arad.