Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a urcat azi la 6,07%, de la 6,05% cat era ieri. La începutul lunii mai, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 5,01%, în timp ce la începutul lunii aprilie acesta era cotat la 4,60%.
Indicele ROBOR la 3 luni a început anul 2022 la 3,02%. Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei. ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.
Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală. Robor la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,18% de la 6,17% luni, iar indicele la 12 luni a urcat la 6,38%, de la 6,36%.