Închisoare cu executare pentru sterioizi
06.07.2021

Cei care vând steroizi vor fi asimilați traficului de droguri. Asta, după o modificare legislativă care înăsprește pedepsele pentru cei care vând, produc sau chiar îndeamnă la administrarea de steroizi.

Potrivit noilor reglementări, pedepsele sunt cuprinse între 1 an și 5 ani de închisoare cu executare. Vizați sunt atât cei care vând, cât și cei care produc sau finanțează astfel de acțiuni.

Agenția Națională Anti-Doping spune că aceste produse sunt extrem de periculoase pentru sportivi și asta deoarece contraindicațiile medicale sunt multe, iar riscurile pentru sănătate uriașe.

De altfel, au început deja verificările în sălile de fitness.

Noile reglementări doresc ca România să se alinieze legislațiilor țărilor europene, mai arată reprezentanții agenției.