Incendiu la Sebiș
09.11.2022

Un alt aparat de gătit a fost lăsat nesupravegheat, de această dată într-o gospodărie din orașul Sebiș. Dacă ieri a explodat o oală sub presiune, aflată pe un aragaz, în Micălaca, fără să ia foc încăperea, în această dimineață, o familie de sebișeni nu a mai fost atât de norocoasă. Le-a ars întreaga anexă gospodarească, ce servea ca bucătărie, existând riscul unei explozii din cauza unei butelii aflate în încăpere.

Ba mai mult pericolul răspândirii focului la un adăpost de animale de lângă anexă era mare. Pompierii militari ai Detașamentului Sebiș au reușit să localizeze focul în limitele găsite, limitând astfel propagarea flăcărilor, deși în momentul în care au ajuns la fața locului toată bucătăria ardea. Pompierii au intervenit prompt, au scos butelia din bucătărie, evitând astfel o explozie. Ei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră de intervenție. Din fericire nu au fost victime.