Un
bărbat din Lipova a provocat scandal și a adresat, fără vreun
motiv anume, injurii trecătorilor aflați în apropierea localului
Pizza 5 Colțuri din zona Gării CFR aseară, în preajma
orei 22, apoi a fost temperat cu o amendă usturătoare de
polițiștii locali cu atribuții de ordine publică. A fost nevoie
ca oamenii legii să îl încătușeze pe bărbatul de 29
de ani, după ce acesta a devenit recalcitrant. Pofta de scandal i-a
pierit însă, atunci când polițiștii locali au întocmit pe
numele său un proces-verbal de constatare și sancționare a
contravențiilor,
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de
conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Amenda pe care acestava trebui să o plătească pentru ieșirea sa
nervoasă este de 1.200 de lei.