Încă o remiză pentru arădeni în Liga 1: FC Argeș - UTA 1-1
11.09.2020

UTA a încheiat și al treilea meci al sezonului tot cu un rezultat de egalitate. 1-1 a fost scorul final la Pitești între FC Argeș și trupa lui Laszlo Balint, după un meci în care arădenii au ratat destul de multe șanse.


Prima repriză a fost dominată din punct de vedere al ocaziilor de către arădeni, care au și deschis scorul la prima șansă a meciului, mai exact în minutul 10. Rus i-a pasat lui Bustea la 24 de metri și acesta a tras perfect la colțul lung, învingându-l pe portarul Croitoru. Rus a avut șansa să dubleze avantajul în minutul 29, când a tras pe lângă după o fază lucrată de Tomozei, care l-a înlocuit pe marcatorul Bustea după ce acesta a suferit o accidentare. Argeșenii au replicat prin Grecu, al cărui șut a fost scos de sub bară de către Moldovan. 


Până la pauză arădenii au mai avut două mari ocazii, dar Croitoru a intervenit excelent atât la foarfeca lui Hora, cât și la șutul lui Ciprian Rus din careu. De asemenea, arădenii trebuiau să primească o lovitură de la 11 metri când Tofan a blocat cu mâna centrarea lui Simo Roumpoulakou, dar centralul Florin Andrei nu a acordat penalty și la pauză s-a intrat cu scorul de 0-1. 


În partea secundă, argeșenii au avut prima mare șansă, când Moldovan a respins șutul lui Năstăsie. Apoi, Tescan a preluat greșit în careul advers și i-a permis lui Croitoru să intervină, iar Buhăcianu a scăpat singur, l-a lobat pe portarul gazdelor dar balonul a trecut pe lângă.


Contrar cursului jocului, argeșenii au egalat: Malele, noua achiție a gazdelor, aflat la debutul în Liga 1, a primit un balon de la Năstăsie, l-a depășit pe Ilie și l-a învins pe Moldovan cu un șut la colțul lung.  Până la final, arădenii au încercat să marcheze golul victoriei, dar din păcate nu au reușit și scorul final a rămas 1-1.


Următorul meci al „roș-albilor” se va disputa duminică, 20 septembrie, de la ora 18:45, pe teren propriu împotriva celor de la Politehnica Iași.


Formații:

FC Argeș: Croitoru – Tofan, Turda, Leca, Șerbănică – Șerban (G. Deac 71), Meza Colli – Mirică (Năstăsie 1, Mușat 80), Honciu (Panait 71), R. Grecu – Mediop (Malele 71). Rezerve neutilizate: Greab – G. Matei, Barbu, Blejdea

UTA: Moldovan – Bustea (Tomozei 18), Benga, Ilie (Erico 80), Roumpoulakou – Albu, Roșu – Tescan (Rusu 80), Hora, Buhăcianu (Ursu 69) – C. Rus (Ioniță 69). Rezerve neutilizate: Balauru –  Klapan, Melinte, Morar 

FOTO: Digisport