Comunicat de presă: Orașul Ineu, aflat pe primul loc în topul orașelor din județul Arad la atragerea de fonduri europene, se dezvoltă prin proiecte de peste 50 de milioane de euro câștigate de administrația locală. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și primarul Călin Abrudan au vizitat o parte dintre șantierele deschise în oraș. Este vorba despre Cetatea Ineului, aflată în proces de restaurare, bazinul de înot și noul pod peste Crișul Alb. Sunt doar câteva dintre cele 37 de proiecte pe care Primăria Ineu le are, în diferite stadii, în prezent.
„Ineul este cu siguranță un model de bune practici pentru administrațiile locale nu doar din Arad, ci și din țară. Primarul Călin Abrudan a înțeles importanța atragerii de fonduri europene, are o strategie bună, viziune, o echipă eficientă. Asta înseamnă performanța unei administrații locale, care lucrează cu fonduri europene și aduce cu cofinanțări de 2-5% zeci de milioane de euro din bani europeni. În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, susțin proiectele Ineului. Deși vorbim despre procente mici de cofinanțare, efortul financiar al Primăriei este unul consistent, datorită numărului mare de proiecte accesate. Astfel, Consiliul Județean a alocat fonduri, la solicitarea Primăriei și în măsura bugetului, pentru o parte dintre acestea, pentru a degreva administrația locală de unele cheltuieli, dar și pentru alte investiții importante pentru comunitatea locală, precum asfaltarea de străzi”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Proiectul principal al administrației locale este readucerea la viață a Cetății Ineului, aflată pe malul Crișului Alb. Restaurarea monumentului, realizată din fonduri europene, va avea un impact regional, nu doar local, transformând Ineul într-un pol turistic. Lucrările înaintează în ritm alert, fiind zile în care pe șantier lucrează chiar și 80 de muncitori. Primarul Călin Abrudan ne-a declarat: „Lucrările de restaurare au ajuns la 50%. În acest ritm ne încadrăm ca până în noiembrie-decembrie 2023 să finalizăm complet această etapă de restaurare efectivă și punere în siguranță a Cetății. Urmează să depunem proiect pe fonduri europene, pe Programul Operațional Regional, pentru a aborda dotările din cetate și celelalte obiective mai mici: moscheea din fața cetății, care a fost demolată în anul 1946, și bastionul vechi, de pe aripa sudică a cetății, care este aproape de Crișul Alb”.
Cetatea din Ineu are o istorie bogată: a fost una din fortificaţiile lui Iancu de Hunedoara, a intrat sub dominaţie turcă de mai multe ori, a fost reşedinţă de sângeac (diviziune administrativă turcă) şi i-a aparţinut chiar şi lui Mihai Viteazul.
Conform administrației locale, odată cu restaurarea și dotarea cetății, aici vor fi amenajate săli de conferințe, săli de exponate, apartamente tematice, o cramă, un muzeu și vor funcționa ateliere de meșteșuguri tradiționale.
Printre proiectele care vizează infrastructura sportivă și școlară se numără și noul bazin de înot, construit din fonduri de la Compania Națională de Investiții. Bazinul va avea cinci culoare, iar lucrările sunt în curs de execuție: „Bazinul de înot este prima investiție de acest fel în județul Arad. În județele vecine am văzut că mai sunt abordate încă două-trei investiții de acest gen. Sunt concepute în special pentru școlari, așa cum le spune și numele «bazine didactice», dar și publicul larg va avea acces la acest bazin de înot, după un anumit program și regulament”, a adăugat primarul Călin Abrudan.
Administrația locală și-a propus inclusiv reducerea emisiilor de carbon, precum și amenajarea unei noi zone de promenadă pe malul Crișului și asigurarea infrastructurii necesare pentru încurajarea deplasării pietonale sau cu bicicleta. „Podul nou peste Crișul Alb are o lungime de 103 metri, va facilita accesul tuturor cetățenilor pe jos sau cu bicicleta din zona nordică a orașului înspre instituții. Podul va facilita, totodată, și accesul pompierilor sau a ambulanței în caz de forță majoră înspre zonele centrale, zone care cu timpul vor deveni tot mai puțin expuse la emisiile de carbon. Tocmai acesta este scopul acestui proiect, să reducem emisiile de carbon, să facilităm accesul spre centrul orașului pe jos sau cu bicicleta, în detrimentul mașinilor. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, și include atât acest pod, cât și 13 kilometri de piste de biciclete și încă două pasarele. Ne dorim să punem Ineul în mișcare. Avem și un alt proiect pentru o nouă pistă de biciclete de 4,6 km, care leagă Ineul de Dealul Viilor și care va intra în licitație în perioada următoare”, a completat Călin Abrudan.