Impozitele, din 14 ianuarie!
05.01.2021

Taxele şi impozitele locale pe 2021 se vor putea plăti începând de joi, 14 ianuarie
În intervalul 4 – 13 ianuarie 2021 se va derula acțiunea de închidere/deschidere an fiscal 2020/2021. Din acest motiv activitatea de încasare va cuprinde doar taxele fără debit (taxe timbru, avize şi autorizaţiile de orice fel, amenzi de circulaţie și/sau parcare).
Din 14 ianuarie, arădenii au la dispoziţie următoarele modalităţi de plată: numerar, prin POS, respectiv plata online.
Plata cu numerar sau card bancar se poate face la toate casieriile Direcţiei Venituri: pe strada Mucius Scaevola nr.11, pe Bulevardul Revoluţiei nr.75, în incinta Palatului Cenad şi la sediul din Piaţa Fortuna. Programul este de luni până miercuri 8:30-15:30, joi între orele 8:30-17:30, iar vineri între orele 8:30-14:00.
Serviciul de încasare a impozitelor şi taxelor locale este disponibil şi la toate oficiile poştale din municipiu.
Plata prin POS rămâne una dintre cele mai sigure metode de plată a dărilor locale. La efectuarea tranzacţiei nu se percepe comision suplimentar, securitatea datelor este 100% asigurată, iar contribuabilul este scutit de grija buzunarelor cu numerar.
O altă metodă rapidă și modernă de plată a taxelor, impozitelor sau amenzilor este prin intermediul staţiilor de plată SelfPay. Nu mai puțin de 45 stații de plată se găsesc în municipiu amplasate în supermarketuri, centre comerciale, benzinării sau magazine de proximitate. 172 de plăți au fost făcute anul trecut prin intermediul stațiilor SelfPay, suma încasată fiind de 37.473 lei.
De departe una dintre cele mai comode metode de plată a taxelor şi impozitelor locale este cea online. În contextul pandemiei de coronavirus, aceasta este cea mai recomandată în 2021. Pentru a plăti online taxele şi impozitele locale, intraţi pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Arad, www.primariaarad.ro şi accesaţi Platforma de contact a Direcţiei Venituri – Plăteşte online.

Vă reamintim că începând de anul trecut se acordă o bonificație de 10 procente celor care plătesc cu anticipaţie impozitele pentru terenuri, clădiri și mijloace de transport.