UTA a obţinut o victorie uriaşă pe terenul campioanei CFR Cluj, scor 1-0, prin golul marcat de Ioan Hora.
Clujenii au dominat prima repriză și au avut două ocazii importante înainte de pauză: Chipciu a lovit bara, iar Iacob a intervenit bine la devierea lui Rondon.
Prima oportunitate a UTA-ei i-a aparținut lui Valentin Buhăcianu, intrat la pauză. Acesta a tras la colțul scurt după o pasă a lui Tescan, însă Bălgrădean a respins în corner. Faza golului utist a început tot de la Buhăcianu, care a avut o acțiune frumoasă în banda stângă, după care i-a pasat lui Hora la marginea careului, iar acesta l-a învins pe Bălgrădean cu un șut cu interiorul.
Gazdele au căutat egalarea până la final, însă Iacob a intervenit bine la ocaziile semnate de Camora și Debeljuh, iar UTA se întoarce cu trei puncte uriașe de pe terenul campioanei României.
Victoria îi duce pe utiști până pe locul 5 în Liga 1. Următoarea partidă pentru „roș-albi” va fi cea din 16-imile Cupei României, pe terenul celor de la Csikszereda, luni, 30 noiembrie, de la ora 18. Liga 1 se reia în weekend-ul 4-6 decembrie, când arădenii vor evolua la București contra lui FCSB.
Formații:
CFR: Bălgrădean – Susic, Ciobotariu, Burcă, Camora – Itu (Debeljuh 46), Soares (Djokovic 82), Păun – Chipciu (Costache 72), Rondon (Vojtus 82), M. Pereira. Rezerve neutilizate: Sandomierski – Latovlevici, Aurelio, Carnat. Antrenor: Dan Petrescu.
UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Erico, Benga, Roumpoulakou – Tescan (C. Popescu 90+4), Albu, Roșu, Miculescu (Buhăcianu 46) – Hora (Melinte 87), Morar (C. Rus 72). Rezerve neutilizate: Balauru – Ilie, Bustea, Isac, Ioniță. Antrenor: Laszlo Balint
FOTO: ProSport