Hațegan, delegat la „duelul românilor” din optimile UEFA Europa League!
09.03.2021

Arădeanul Ovidiu Hațegan a fost delegat de UEFA la partida Slavia Praga - Glasgow Rangers, din turul optimilor Europa League. Meciul în care se vor înfrunta doi internaționali români, Nicolae Stanciu și Ianis Hagi, este programat joi, de la ora 19:55.

Centralul va fi ajutat la cele două tușe de Vasile Marinescu și Sebastian Gheorghe, în timp ce al patrulea oficial va fi Istvan Kovacs.

Începând cu fazele eliminatorii ale acestei ediții de Europa League, partidele beneficiază și de arbitraj video. Astfel, în camera VAR pentru acest joc se vor afla doi italieni, Marco Di Bello – arbitru VAR și Paolo Valeri – asistent VAR.