Gheorghe FALCĂ: România a obținut a patra cea mai mare alocare nerambursabilă
01.04.2020

Europarlamentarii români au luptat pentru ca România să obțină o alocare cât mai mare din partea Uniunii Europene pentru a putea combate pandemia cauzată de noul coronavirus. Suma pe care o primește România este de 3.097 miliarde euro, a patra cea mai mare din întreaga Europă.


„România și delegația română au dat dovadă de profesionalism și implicare în ceea ce privește reprezentarea intereselor țării în fața Comisiei Europene. Necesitățile reale ale României au fost prezentate foarte bine, argumentat și detaliat, astfel că atunci când s-au împărțit fondurile pentru Europa, alocarea pentru România a ajuns la 3.097 miliarde euro. Suntem pe poziția a patra în Europa ca finanțare nerambursabilă. Graficul împărțirii fondurilor europene demonstrează și subliniază solidaritatea Uniunii Europene cu țările de pe continent. Lupta împotriva efectelor COVID-19, fie că vorbim de cele medicale, fie că ne referim la cele sociale sau economice, trebuie să fie dusă unitar și în solidaritate. Împreună luptăm pentru limitarea răspândirii virusului, asigurarea furnizării de echipamente medicale, promovarea cercetării pentru tratamente și vaccinuri, dar și pentru sprijinirea locurilor de muncă, a întreprinderilor și a economiei. Mai trebuie precizat că atât instituțiile Uniunii Europene monitorizează îndeaproape situația și iau măsuri, de la adoptarea unor acte legislative până la coordonarea permanentă cu statele membre. Nevoile și necesitățile României sunt prezentante în mod constant factorilor decidenți, alocarea acestor fonduri nerambursabile fiind un efect direct”, a transmis europarlamentarul PNL (PPE), Gheorghe FALCĂ.